Sfârșit tragic pentru un bărbat A fost strivit sub roata unui tractor
Sfârșit tragic pentru un bărbat: A fost strivit sub roata unui tractorUn bărbat de 42 de ani, din Caransebeş, a decedat, marţi, după ce a încercat să urce într-un tractor care s-a pus în mişcare deşi avea motorul oprit, moment în care a fost prins de roata din spate a acestuia, scrie antena3.ro.
"Secţia 2 Poliţie Rurală Caransebeş a fost sesizată despre faptul că un bărbat s-a răsturnat cu tractorul pe raza localităţii Poiana, comuna Buchin, fiind grav rănit. Din primele cercetări, bărbatul în cauză, în vârstă de 42 de ani, din Caransebeş, în timp ce se deplasa cu un tractor agricol pe un drum forestier de pe raza localităţii Poiana, la un moment dat a oprit vehiculul pe o porţiune de drum în pantă şi a coborât din acesta.
Observând că tractorul s-a pus în mişcare deşi avea motorul oprit, bărbatul ar fi încercat să urce în tractor în timpul mersului pentru a-l opri, moment în care a fost prins de roata din spate, tractorul rulând şi oprindu-se într-un copac.
Victima a fost transportată de urgenţă la spital, dar din păcate a decedat la scurt timp", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi se continuă cercetările.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp