Şi în 2011, Festivalul Mamaia se face la Constanţa
Şi în 2011, Festivalul Mamaia se face la ConstanţaLa fel ca şi în 2010, şi în 2009, se ridică aceeaşi întrebare: De ce un festival care are în titulatură numele staţiunii „Mamaia" se desfăşoară în Constanţa? Răspunsul este unul simplu: Teatrul de Vară din staţiune este aproape în paragină, nefiind un loc tocmai potrivit pentru ca un astfel de festival cu tradiţie să se poată desfăşura.
În ceea ce priveşte banii pentru această ediţie, nu se ştie dacă vor fi fonduri necesare pentru desfăşurarea festivalului sau de unde se vor procura aceşti bani. Anul trecut, cu mai puţin de zece zile de începerea festivalului, organizatorii nu aveau banii necesari desfăşurării competiţiei. Într-un final au fost alocaţi 1.760.000 lei, cu 20% mai puţin decât în 2009.
Preşedintele festivalului a fost, în 2010, Mădălin Voicu, la secţiunea interpretare au fost selectaţi 30 de interpreţi, iar la creaţie, 18 piese. Festivalul a putut fi preluat gratis de orice televiziune care a dorit să-l transmită în direct.
Anul trecut premiile au fost în valoare de 1.500 euro (pentru locul I), 1.000 euro (pentru locul al II-lea) şi 500 euro (pentru locul al III-lea) atât la secţiunea „Interpretare", cât şi la „Creaţie". Marele trofeu a constat într-un autoturism marca Skoda Fabia, care a fost acordat concurentei Daniela Cojocaru.
Decizia privind organizarea festivalului la Teatrul Soveja a fost luată în 2009, când Teatrul de Vară din Mamaia nu a mai fost luat în calcul pentru organizarea competiţiei, fiind alocaţi 907.411,7 de lei, fără TVA, către SC Mobitom SRL, pentru efectuarea reparaţiilor la Teatrul Soveja.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp