Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Silviu Coșa, la 163 de ani de la Unirea Principatelor Române „Hora Unirii nu se joacă cu suflete pline de ură și invidie, șoptindu-ne la ureche bârfe și minciuni“

ro

24 Jan, 2022 14:48 1477 Marime text

Astăzi, 24 ianuarie 2022 se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită la data de 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza în calitate de domnitor în Moldova și în Țara Românească.



Prefectul Coșa a postat pe pagina lui de socializare un mesaj cu prilejul Uniri Principatelor, unde menționează că ziua de 24 Ianuarie nu este doar un prilej de sărbătoare.



Acesta face un apel la responsabilitatea pe care o avem în fața provocărilor mediatice, economice și politice ale celor care nu vor să vadă români lângă români, în România. Este apelul la unitatea de care avem nevoie, cu toții.



 

Cu o pandemie care își arată din nou chipul hâd, cu o situație complicată la câteva sute de kilometri de granițele noastre, cu o economie pe o pantă ascendentă, dar fragilizată de criza energetică, ziua de 24 Ianuarie nu este doar un prilej de sărbătoare. Este un apel la responsabilitatea pe care o avem în fața provocărilor mediatice, economice și politice ale celor care nu vor să vadă români lângă români, în România. Este apelul la unitatea de care avem nevoie, cu toții.




Hora Unirii nu se joacă cu suflete pline de ură și invidie, șoptindu-ne la ureche bârfe și minciuni. Ea este o expresie a comuniunii bazată pe toleranță, pe respect și pe înțelegerea unei realități: chiar dacă suntem diferiți, muncim, râdem, suferim, trăim, împreună, aici, în România.


Turci, tătari, romi, greci, români, cu toții suntem fiice și fii ai acestor meleaguri.




Să ne unim și astăzi, în ciuda dezinformării, a celor care, luând în derâdere ordinea publică, ne afectează siguranța tuturor, în ciuda celor care nu fac, ci doar comentează, în ciuda celor care cred că zbieratul ține loc de lege și de bun simț.



Și vom vedea că suntem infinit mai mulți, așa cum de 163 de ani suntem. La mulți ani, români!, a transmie prefectul. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii