Simbol cultural și literar Copacul care vindecă suflete. Au înflorit teii la Constanța (galerie foto+video)

• Ca în fiecare an, în luna iunie e vremea mult aşteptată a înfloririi teiului! 
• Atât de frecvent în covorul vegetal al ţării, teiul poartă pecetea unui dar al Divinităţii.
• În Duminica Rusaliilor, ramurile de tei înflorit sunt sfinţite în bisericile ortodoxe şi apoi sunt duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoană, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele.

Teiul are nenumărate puteri miraculoase pentru sătănate, motiv pentru care teii ar trebui culeși cu grija, iar florile lui folosite în scop productiv. 

Florile, frunzele, scoarța și cărbunele (obținut din lemn) de tei sunt folosite în scopuri medicinale. Ingredientele active ale acestora includ flavonoizi (cu rol antioxidant) și uleiuri volatile. Planta conține și taninuri, cu rol astringent. 

Florile se recoltează, cu sau fără bractee, exclusiv pe timp însorit, înainte de înflorirea completă, când o parte din flori sunt încă în faza de boboc. Uscarea se face la umbră, în strat subțire, în poduri acoperite cu tablă sau în încăperi bine aerisite. În 5-7 zile consecutive de uscare, florile ajung la o umiditate de sub 13%. Randamentul de uscare este de 3-3,5 kg flori proaspete pentru un kg flori uscate.

Florile uscate sunt dulcegi și lipicioase, iar fructul dulce și mucilaginos. Ceaiul de tei (preparat prin infuzia florilor) are un gust plăcut, datorat aromelor uleiului volatil din flori. Având o acțiune calmantă asupra sistemului nervos central, ceaiul din flori de tei este folosit în scopuri terapeutice.

Florile de tei sunt folosite mai ales pentru tratarea răcelilor, tusei, febrei, infecțiilor, inflamațiilor, presiunii arteriale înalte, durerilor de cap (mai ales migrenele), dar și ca diuretic (crește producerea de urină), antispasmodic și sedativ. Medicina tradițională asiatică folosește flori de Tilia (uz intern) ca tratament pentru vindecarea afecțiunilor tractului respirator, a febrei sau gripei. 

Unde găsim și cum culegem florile de tei

 La noi în țară există 3 feluri de tei: teiul cu frunza în formă de inimă (Tilia cordata), care înflorește la începutul lui iunie și are pe dosul frunzelor niște perișori gălbui; teiul cu frunza mare (Tilia platyphillos), care înflorește ceva mai târziu și are frunzele mai mari decât celelalte specii înrudite; teiul argintiu (Tilia argentea), care înflorește abia în iulie, având frunze și flori alburii.

Indiferent de tipul lor, toți teii au aceleași întrebuințări medicinale. Îi găsim în asociații dense, adevărate păduri, mai ales în Dobrogea și în sudul Munteniei. Dar teiul crește și în celelalte zone ale țării, de la câmpie și până spre zona montană. Culegerea florilor de tei se face prin simpla rupere de pe ramuri.Este o operațiune delicată, din cauza înălțimii mari a arborilor și a fragilității extreme a ramurilor, care nu o dată s-au rupt, accidentându-i pe culegătorii imprudenți. De aceea, recoltarea florilor de tei trebuie făcută de pe o scară bine asigurată, pentru a evita situațiile periculoase. Obligatoriu, culesul se face pe timp frumos.


La minimum o zi după ce a plouat, pe timp uscat, florile de tei au maximum de principii active. Se desprind florile de pe ramuri cu tot cu bractee și se pun în săculețe de pânză. Uscarea se face la umbră, în locuri bine aerisite, într-un strat gros de cca 5 cm. Din 1 kg de flori proaspete se obține ceva mai mult de ¼ kg plantă uscată, care va fi depozitată în locuri fără umiditate și răcoroase.

Istorie și longevitate

În Europa, au fost documentați tei multi-seculari și milenari. De exemplu, o plantație de Tilia cordata, aflată în Westonbirt Arboretum, Gloucestershire, are o vârstă de aproximativ 2.000 de ani.

De asemenea, în curtea Castelului Imperial de la Nuremberg există un tei despre care se spune că a fost plantat de împărăteasa Cunigunde, soția lui Henric al II-lea al Germaniei, plasând vârsta arborelui, la momentul descrierii (1900), la 900 de ani.


Un alt exemplu este Teiul din Neuenstadt am Kocher, în provincia Baden-Württemberg din Germania, care a fost evaluat la 1.000 de ani. 

Pe de altă parte, "Bătrânul Tei" din Naters, Elveția, este menționat într-un document medieval din 1357, fiind descris de autorul respectiv ca fiind deja "magnam" (uriaș). 

Simbol cultural și literar

În mitologia vechilor slavi, teiul (lipa) era considerat un arbore sacru. În Polonia, numeroase sate poartă încă numele "Święta Lipka" (sau similare), în traducere literală "Sfântul Tei". În regiunea Bosniei și Herțegovinei, dar și în alte state învecinate, "teiul este considerat un copac sfânt și în vechime se socotea un păcat de moarte dacă cineva îndrăznea să îl taie". 

De fapt, istoricul Ivan Evseev constată că "teiul este o podoabă preferată a grădinilor publice, a ogrăzilor și curților oamenilor, a străzilor și ulițelor din satele și orașele Europei. Statura sa mândră, coroană bogată, frunzele mari și late în formă de inimă, dar mai ales parfumul îl recomandă ca arbore ornamental în aliniamente stradale și grădini publice. 

În Iași, istoria teilor ca arbori ornamentali este atestată din secolul al XIX-lea, arborele devenind de-a lungul următoarelor secole un simbol informal al orașului.  

Totodată, teii joacă un motiv literar semnificativ în mai multe poezii scrise de Mihai Eminescu. Iată un citat relevant din poezia sa, „Mai am un singur dor”:

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga.

Într-adevăr, s-a remarcat că în poezia eminesciană "teiul este pomul preferat : sub el se culcă și dorm cei doi iubiți, în timp ce florile cad din pom și îi acoperă cu un covor parfumat. Altă dată parfumul teilor în floare, la umbra răchitelor, învăluie fericirea solitară a celor doi." 

Atașamentul lui Mihai Eminescu pentru tei pare să fie o nostalgie germanică, din perioada studiilor facute de poet la Viena si Berlin. La moartea sa, poetul a fost înmormântat în cimitirul Bellu, sub un tei, scrie wikipedia.org. 


Sursa video: Youtube/ cer senin