Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicalistii din invatamant acuza ministerul Educatiei de incompetenta

ro

08 Jul, 2003 00:00 731 Marime text

Cadrele didactice risca sa fie sanctionate

Reprezentantii guvernamentali au anuntat ca pentru membrii comisiilor de bacalaureat vor fi aplicate sanctiuni, conform prevederilor legale * Sanctionarea cadrelor didactice a avut ca principal motiv refuzul unor profesori supraveghetori de a permite candidatilor respinsi la una din probe sa participe la sustinerea celorlalte * Reprezentantii FSLI considera ca ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului ar trebui sa ia masuri severe impotriva "celor care sunt raspunzatori de haosul nemaiintalnit pana acum in invatamantul romanesc, la un examen national" * "Nu vom admite ca dascalii sa fie terfeliti, denigrati si amenintati cu sanctionarea din cauza bajbaielilor si incoerentei conducerii ministerului, precum si a incompetentei si indolentei unor functionari din aceasta institutie", a mentionat Aurel Cornea, liderul FSLI * Inspectorul scolar general Paloma Petrescu a tinut sa precizeze ca toate aceste probleme nu ii vor afecta pe profesorii din Constanta

Reprezentantii sindicatelor cadrelor didactice sunt nemultumiti de faptul ca ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Alexandru Athanasiu, a decis ca profesorii sa fie sanctionati pentru greselile care au fost la examenul de bacalaureat. Sanctionarea cadrelor didactice a avut ca principal motiv refuzul unor profesori supraveghetori de a permite candidatilor respinsi la una din probe sa participe la sustinerea celorlalte. Ministerul a anuntat Inspectoratul Scolar Judetean ca pentru membrii acestor comisii de bacalaureat vor fi aplicate sanctiuni, conform prevederilor legale. Cadrele didactice implicate sunt nemultumite pentru ca ordinul care permitea participarea candidatilor la toate probele, indiferent daca le promovau sau nu, a fost prezentata, in regim de urgenta, comisiilor de examen si candidatilor. Pe de alta parte, reprezentantii ministerului au precizat ca, desi legea a aparut foarte tarziu in raport cu momentul organizarii si desfasurarii examenului de bacalaureat 2003, in lipsa unor dispozitii exprese, prevederile acestei legi se aplica de la data publicarii in Monitorul Oficial, respectiv 19 iunie 2003. Neaplicarea imediata a legii ar fi condus la desfasurarea in conditii de ilegalitate a sesiunii iunie-iulie 2003 a examenului de bacalaureat. Ca raspuns la precizarile ministerului, reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant s-au declarat profund indignati de "graba cu care Alexandru Athanasiu eticheteaza si incrimineaza personalul didactic din invatamantul preuniversitar". Presedintele FSLI, Aurel Cornea, considera ca este firesc ca, in aceasta situatie, conducerea ministerului sa-si ceara scuze parintilor si elevilor bulversati de ambiguitatile si greselile prin care "s-a distins" actuala sesiune a examenului de bacalaureat. "Nu vom admite ca dascalii sa fie terfeliti, denigrati si amenintati cu sanctionarea din cauza bajbaielilor si incoerentei conducerii ministerului, precum si a incompetentei si indolentei unor functionari din aceasta institutie", a mentionat Aurel Cornea. Reprezentantii FSLI considera ca ministerul ar trebui sa ia masuri severe impotriva "celor care sunt raspunzatori de haosul nemaiintalnit pana acum in invatamantul romanesc, la un examen national". Liderul Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, a declarat ca ministerul nu ar fi trebuit sa ameninte cu sanctionarea cadrele didactice atata timp cat examenul de bacalaureat nu a fost bine gandit. "Situatia aceasta bulversata creeaza o stare de nesiguranta in randul personalului didactic, in conditiile in care, la inceput de mandat, conducerea MECT ar trebui sa se gandeasca la starea sociala a acestei categorii si sa limpezeasca aspecte de interes national, cum ar fi cele doua examene, de bacalaureat si de titularizare", a conchis liderul constantean. Inspectorul scolar general Paloma Petrescu a tinut sa precizeze ca toate aceste probleme nu ii vor afecta pe profesorii din Constanta. "Vom sanctiona acolo unde este cazul, asa cum este, de altfel, prevazut in statutul cadrelor didactice", a incheiat inspectorul scolar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii