Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:53 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatul Liber al Navigatorilor a împlinit 30 de ani de la înființare. Istoria Sindicatului

ro

16 Jan, 2020 14:50 2396 Marime text
S-au implinit trei decenii de când Sindicatul Liber al Navigatorilor a fost înființat.

„Sindicatul Liber al Navigatorilor este o organizație de excepție în mișcarea sindicală din România și, probabil, din lume. A supraviețuit - ar spune unii - miraculos dispariției flotei naționale. Nu este vorba, însă, de nicio minune. A fost o problemă de opțiune, de efort și de profesionalism: ori se dizolva, în anii 1999 - 2001, odată cu pierderea ultimelor nave și locuri de muncă, ori găsea căile de a-i ajuta pe cei circa 12.000 de marinari rămași pe drumuri. Ultimul deceniu, din cei 30 de ani de existență ai SLN, a fost perioada cea mai grea, dar și cea mai bogată în performanțe.
Caracterul unic, excepțional al acestui sindicat este dat, în primul rând, de faptul că locurile de muncă ale membrilor săi se află în străinătate, în special în flotele Uniunii Europene. În al doilea rând, este singura organizație profesională din România care s-a implicat în deschiderea piețelor de forță de muncă din alte țări pentru membrii săi. SLN a reușit să încheie contracte cu mari companii de shipping și organizații ale armatorilor, să obțină bunăvoința unor sindicate europene pentru a permite accesul românilor pe navele lor și a deschis ușile multor ministere ale muncii.
În al treilea rând, SLN se manifestă ca un vârf de lance în promovarea legislației ce apără drepturile și interesele navigatorilor. Propunerile sale legislative au avut susținerea Ministerului Transporturilor, Guvernului și Parlamentului României.
Nu în ultimul rând, SLN are o activitate excepțională pe plan internațional. Din anul 1991, este afiliat la Federația Internațională a Transportatorilor (ITF), cu sediul la Londra, și este unul dintre membrii săi cei mai activi. SLN și inspectoratul ITF România, din portul Constanța, s-au remarcat în campaniile împotriva navelor sub pavilion de complezență, în apărarea drepturilor navigatorilor străini de pe navele care vizitează porturile românești, în recuperarea a zeci de milioane de dolari, reprezentând salarii restante.

În cele ce urmează, vă prezentăm o istorie a sindicatului în date:

Decembrie 1989 - Epopeea SLN a început devreme, încă din zilele de sfârșit de decembrie, de adâncă frământare a României anului 1989, când, odată cu eliberarea de sub strânsoarea comunistă, navigatorii din IEFM Navrom s-au adunat laolaltă cu docherii din portul Constanța pentru a forma o uniune sindicală liberă și democratică. Ulterior prietenia lor a rămas, dar drumurile s-au despărțit, Sindicatul Liber al Navigatorilor născându-se legal ca primul copil al sindicalismului romanesc si dobrogean.
Printre întemeietorii sindicatului adunați în Comitetul Provizoriu se numărau: Petrică Munteanu - președinte, Filipiuc Bujorel - vicepreședinte, Pala Attila-Levente - secretar, Diaconu Costin, Dorneanu Gheorghe, Radu Daniel, Mărculescu Minu, Coca Constantin și Popa Marin - membri.
17 Ianuarie 1990 – Judecatoria Constanta, in numele legii DISPUNE : Admite cererea formulata de Comitetul Executiv Provizoriu si ORDONA inregistrarea oficiala a Sindicatului Liber al Navigatorilor din Flota Maritima Comerciala ca entitate cu personalitate juridica.

Aprilie 1990 - Alegerile au desemnat conducerea sindicatului în formula: Dorneanu Gheorghe - președinte, Mărculescu Minu - vicepreședinte, Munteanu Petrică - vicepreședinte, Coca Constantin - vicepreședinte și Popa Marin - secretar general.


1 mai 1990 - A fost înscris primul statut al Sindicatului Liber al Navigatorilor la grefa Judecătoriei Constanța.

26 Iulie 1990 – A fost declanșată greva generală a navigatorilor de pe navele IEFM Navrom Constanța, care se împărțea în trei companii cu capital de stat - CNM Navrom SA, CNM Romline SA și CNM Petromin SA - în baza HG nr. 494/1990. Obiectivele principale erau negocierea contractului colectiv de muncă și creșterea diurnei navigatorilor care lucrau în afara granițelor țării. Prima grevă din flota maritimă românească a avut un succes extraordinar, grilele de diurnă crescând de la 0,90 dolari, 1,55 dolari, respectiv 2 dolari pe zi la, 7,5 și 12,5 dolari pe zi, în funcție de tipul de navă și tonaj. Totodată a fost încheiat primul contract colectiv de muncă din flota maritimă, reglementându-se pentru prima dată condițiile de muncă și viață de la bordul navelor, normativele de hrană și antidot, grilele de echipaj minime și o salarizare corespunzătoare muncii depuse. Tot atunci s-a obținut grupa I de muncă pentru navigatorii din secția mașină și grupa a doua de muncă pentru cei din secția punte.

Mai 1991 – A avut loc cea de a doua grevă a navigatorilor din cele trei companii de navigație recent înființate. Obiectivele grevei au fost: creșterea salariilor și diurnelor, trecerea tuturor navigatorilor la grupa I de muncă. Deoarece au fost luate masuri drastice, iar mulți din comandanții navelor au fost amenințați că se vor lua masurile legale împotriva lor, greva nu a avut succesul scontat, iar multora din navigatorii care au nesocotit ordinele directorilor de companii le-au fost imputat sume substanțiale, oprite din salarii pe mai multe luni.
Singurul mare câștig al acestei greve a fost solidaritatea internaționala și faptul ca Federația Internațională a Transportatorilor (ITF) a invitat sindicatul, prin liderii săi, să i se alăture în lupta pentru apărarea drepturilor navigatorilor.

Octombrie 1991 - SLN a primit aprobarea pentru afilierea la ITF.


Noiembrie 1991 - SLN a participat la organizarea Federației Europene a Transportatorilor (ETF), ca membru fondator.

Mai 1992 - Au loc alegeri pentru comitetul executiv al SLN. Candidați propuși au fost următorii:
- comandanți: Munteanu Petrică, Diaconu Costin, Onofrei Constantin;
- șefi mecanici: Enăchescu Marian, Bostangiu Jean, Ghinea Constantin, Dincă Mihai, Bușilă Radu, Meves Romeo;
- brevetați punte: Mihălcioiu Adrian, Alexandru Marian, Stratulat Florin, Păun Nicolae, Petre George Daniel;
- brevetați mașină: Stoica Aurel, Matal I. Dorin, Bosînceanu George, Onofrei Vasile, Țugui Olimpiu Marcel, Ganea Tiberiu, Bănică Viorel, Melnic Giorgian;
- nebrevetați punte: Camara Cristian, Oancea Teodor, Pralea Nicolae, Nour Ion, Chișcă Marian, Petrică Manfred, Grigore Costică, Vlad Cristache, Marin Ion, Enciu Petrică;
- nebrevetați mașină: Nedelcu Gheorghe, Badea Nicolae, Jeantă Nicolae, Medar Vasile, Păun Florin
Au fost aleși în comitetul executiv: Munteanu Petrică, Enăchescu Marian, Mihălcioiu Adrian, Stoica Aurel, Vlad Cristache și Nedelcu Gheorghe.

Iunie 1994 – Au avut loc alegerea noului Comitet Executiv al SLN, fiind propuși următorii candidați:
- comandanți: Apostoiu Gheorghe, Atanasiu Cornel;
- șefi mecanici: Stici Costică, Custurea Valentin;
- brevetați punte: Mihălcioiu Adrian, Zoicaru Adrian;
- brevetați mașină: Stoica Aurel, Călin Nicolae, Udrea Constantin, Bordea Eftimie, Tomescu Vasile;
- nebrevetați punte: Vlad Cristache, Radu Gheorghe, Ciocănete Nicolae, Rostarciuc Jean, Diaconu Gigel;
- nebrevetați mașină: Mleșniță Mihăiță, Miloșanu Neculai, Iuscenco Ion.
Au fost alesi in Comitetul Executiv: Atanasiu Cornel, Stici Costică, Mihălcioiu Adrian, Stoica Aurel, Vlad Cristache și Iuscenco Ion.

3 octombrie 1995 - Aduse în pragul declanșării conflictului de muncă, negocierile dintre SLN și Asociația Armatorilor din România s-au încheiat în ziua de 3 octombrie 1995. În urma ultimatumului dat de sindicat, reprezentanții companiilor de stat, Navrom și Romline au
semnat contractul colectiv de munca cu SLN.

10 aprilie 1996 - Adrian Mihălcioiu și Aurel Stoica, reprezentanții SLN, au criticat încălcarea Legii sindicatelor și a prevederilor contractului colectiv de muncă de către Navrom și Romline. Ei au arătat că cele două companii au încheiat contracte de management și bare-boat care nu cuprind nicio clauză cu privire la problemele sociale de pe nave. SLN număra circa 7.000 de membri.

Iulie 1996 – Are loc alegerea noului comitetul executiv al SLN. Au candidat:
- comandanți: Atanasiu Cornel;
- șefi mecanici: Stici Costică;
- brevetați punte: Mihălcioiu Adrian, Zoicaru Adrian, Ali Ervin;
- brevetați mașină: Stoica Aurel;
- nebrevetați punte: Vlad Cristache, Bucur Gheorghe;
- nebrevetați mașină: Ichim Honorius, Bangal Ioan, Ali Emin.
Din comitet executiv nou ales au făcut parte: Atanasiu Cornel, Stici Costică, Mihălcioiu Adrian, Stoica Aurel, Vlad Cristache, Ichim Honorius.

18 septembrie 1996 - După negocieri tensionate, care au culminat cu declanșarea conflictului colectiv de muncă, SLN și compania Petromin au semnat contractul colectiv de muncă. Sindicatul a obținut o creștere salarială de 50%.

9 decembrie 1996 - SLN a transmis un memoriu pe adresa președintelui României, primului-ministru, Parlamentului, Ministerului Transporturilor, Fondului Proprietății de Stat (FPS) și Fondului Proprietății Private (FPP), companiilor de navigație Navrom și Romline, prin care solicită blocarea urgentă a oricărei vânzări de nave.

21 martie 1997 - SLN a transmis radiograme către toate navele Navrom și Romline, prin care echipajele sunt informate cu privire la principalele prevederi ale contractului colectiv de muncă, încheiat de curând, cu cele două companii de stat. Acestea sunt următoarele:
- o majorare a salariilor cu 300 la sută față de vechiul contract;
- menținerea neschimbată a nivelului diurnei de străinătate și a normativelor de echipaj;
- majorarea despăgubirilor în caz de accident și deces cu 50 la sută;
- menținerea neschimbată a duratei voiajului (șase luni plus sau minus o lună);
- suportarea de către proprietarul navei, o singură dată, pentru întregul echipaj, la sosirea în țară, a cheltuielilor de judecată pentru obținerea unei penalități minime de 0,15% pe zi din salariile neplătite la timp și de 8% pe an, la diurna restantă;
- drepturile de hrană rămân la nivelul de 5 dolari pe zi de persoană, iar cele privind antidotul se vor acorda la nivelul de un dolar pe zi de persoană, pentru întregul echipaj;
- ziua de 15 august, respectiv Ziua Marinei Române, este zi de sărbătoare.

9 iunie 1997 - SLN deține documente care atestă că o parte din navele scoase la licitație de companiile Navrom și Romline sunt încărcate cu datorii către echipaje, care ajung în unele cazuri până la 40.000 - 50.000 de dolari pe navă, unele dintre ele datând din... 1994. De altfel, sindicatul a adus la cunoștința ministerelor Justiției și Transporturilor, FPS, Parchetului, Căpităniei, Poliției Port și Inspectoratului Navigației Civile această situație, apreciind că licitațiile sunt ilegale. În plus, SLN și-a rezervat dreptul de a acționa în Justiție companiile Navrom și Romline, pentru anularea licitațiilor.

17 iulie 1997 - SLN a adresat o scrisoare comitetului de credite al Bancorex București, în care solicită sprijin pentru acordarea împrumuturilor solicitate de companiile de navigație Navrom și Romline. Acestea ar urma să fie direcționate spre plata datoriilor față de echipaje.

6 august 1997 - Compania Petromin și SLN au finalizat contractul colectiv de muncă pe 1997 - 1998, pentru mineralierele și petrolierele cu pavilion românesc. Cele mai importante noutăți din contract se referă la creșterea salariilor (în lei) cu 30% fată de cele de la 1 iunie 1997 și menținerea numărului locurilor de muncă pe cele 34 de nave cu pavilion românesc.

6 august 1997 - La solicitarea SLN, compania Petromin a constituit un fond de ajutor social pentru navigatori, la nivelul sumei de 60.000.000 de lei (câte 20.000 de lei pentru fiecare dintre cei 3.000 de navigatori). Banii vor fi blocați într-un cont al CNM Petromin SA și vor fi utilizați pentru suplimentarea ajutorului în caz de deces, decontarea unui anumit procent din biletele de tratament ale navigatorilor ș.a.m.d. Fondul respectiv va fi administrat în comun de cei doi parteneri sociali.

13 octombrie 1997 - SLN a declanșat conflictul de muncă pe navele firmei N.I. Johnson.

13 octombrie 1997 - SLN a definitivat grila de salarizare pentru navele românești cu pavilion de complezență, grilă ce urmează să fie aprobată de ITF. Noua grilă propune o majorare a salariilor cu 10% față de cea veche și urmează a fi aplicată de la data de 1 ianuarie 1998.

16 octombrie 1997 - Reprezentanții SLN au avut prima întâlnire cu șefii biroului personal din compania Torvald Klaveness din Norvegia. S-a expus o situație a personalului navigant pe funcții și au fost vizitate Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Universitatea Maritimă din Constanța și Centrul de Pregătire al Lucrătorilor din Marina Comercială (actualul Ceronav). Întâlnirea a fost prilejuită de propunerea lansată de SLN privind deschiderea unei agenții de crewing la Constanți și de preluarea a unui număr de navigatori disponibilizați de la companiile Petromin, Navrom și Romline.

5 decembrie 1997 - SLN a inițiat un marș de protest la care au participat 500 de navigatori. Organizatorii au trimis o scrisoare către Președinție, primul-ministru, ministrul transporturilor, FPS și Prefectura județului, prin care au solicitat aproximativ 3 milioane de dolari pentru plata echipajelor debarcate, cât și a celor care sunt în situații deosebite la bordul navelor operate de HSS, Duplex, Euromar, Carta Shipping, Maritime Carrier, Roliship, Navrom și Romline.

11 martie 1997 - În „Monitorul Oficial al României" nr. 48 a fost publicată HG nr. 10 și 71 din 11 martie 1997, referitoare la autorizarea societăților comerciale care desfășoară activități de transport maritim internațional. Hotărârea guvernamentală obligă companiile de navigație să constituie garanții bănești de 100.000 USD pentru plata salariilor și a celorlalte drepturi bănești ale navigatorilor. Actul normativ a fost adoptat la propunerea ministrului transporturilor, Traian Băsescu, care a dat curs cererii SLN susținută și de ziarului „Cuget Liber” din Constanța.

Februarie 1998 - În perioada 9 - 13 februarie 1998, la Londra, s-a desfășurat Seminarul internațional al ITF, care a avut ca temă eradicarea exploatării navigatorilor de către armatori. Flota română s-a situat în centrul atenției, fiind semnalate de inspectorii ITF din diferite porturi ale lumii cazurile unor nave precum: „Râureni”, „Zărneștii”, „Râmnicu Vâlcea”, „New Premier”, „Octogon”, „Căciulata”, „Frunzănești”, „Aiud” și altele, cu echipaje românești și sub pavilioane de complezență.

10 martie 1998 - SLN a transmis o scrisoare de protest președintelui României, Emil Constantinescu, Guvernului, celor două camere ale Paramentului, FPS, ministerele transporturilor și finanțelor, partidele coaliției guvernamentale și de opoziție, companiilor de navigație Navrom, Romline și Petromin, mass-media .În mesaj este descrisă situația dramatică a flotei naționale, a navigatorilor români și a familiilor acestora și se solicită intervenția de urgență pentru soluționarea crizei.

10 martie 1998 - Un număr de 136 de salariați ai companiei Navrom - TESA și muncitori - au aderat la conflictul de muncă declanșat de Sindicatul Liber al Navigatorilor.

12 martie 1998 - Peste 300 de navigatori și familii ale acestora au Participat la mitingul de protest organizat de SLN.

14 aprilie 1998 - Federația Internațională a Transportatorilor le-a transmis președintelui Emil Constantinescu și Guvernului României un mesaj de protest, în care se arată că printre marinarii abandonați peste tot în lume, al căror număr este în creștere, se află un disproporționat de mare număr de marinari români, privați de cele necesare oricărei ființe umane, precum: curentul electric, mâncarea și chiar apa.

19 mai 1998 - Circa 200 de navigatori au protestat împotriva foamei, mizeriei, disperării îndurate pe navele administrate de FPS și au cerut să li se plătească salariile și diurna de străinătate, restante de luni și ani de zile. Acțiunea a fost organizată de SLN.

14 iulie 1998 - Comitetul executiv al SLN a transmis către toate navele din flota națională bilanțul activității sale pe timpul mandatului de doi ani. La capitolul realizări sunt enumerate:
- recuperarea, prin intervențiile sindicatului, a sumei de 10.415.508 de dolari, diurnă neplătită pentru un număr de peste 4.000 navigatori, în perioada august 1996 - iulie 1998;
- neimpozitarea diurnei de străinătate, prin inițiativa SLN;
- creșterea diurnei cu 8 - 9%, pentru contractele navelor cu pavilion de complezență;
- apărarea echipajelor de pe navele „Nicorești”, „Seimeni”, „Râureni”, „Zărneștii”, „Bihor”, „Năsăud” etc, scoase la licitație de curțile de justiție;
- crearea a aproximativ 500 locuri de muncă pe navele cu pavilion de complezență, altele decât ale statului român, prin semnarea contractelor internaționale ITF, de către SLN;
- au fost asistați juridic, în România, peste 1.000 de navigatori;
- în urma mitingurilor, marșurilor de protest și pichetărilor, s-a obținut HG nr. 375 din 6 iulie 1998 privind plata a peste 7.000.000 de dolari, pentru achitarea restanțelor și repatrierea echipajelor;
- SLN a obținut reglementarea prin HG nr. 71 și HG nr.10 (ambele din 1997) a garantării plății echipajelor de către societățile de navigație și de crewing.

18 iulie 1998 - În urma presiunilor SLN, a fost adoptată HG nr. 365/1998, prin care Ministerului Transporturilor i-a fost alocată suma de 67.361.730.000 de lei (aproximativ 7,6 milioane USD) pentru acoperirea cheltuielilor de repatriere a personalului navigant sau aflat la bordul navelor companiilor Navrom, Romline și Petromin.

August 1998 – Are loc alegerea unui nou comitet executiv al SLN.
Candidați propuși au fost următorii:
- brevetați punte: Atanasiu Cornel, Mihălcioiu Adrian;
- brevetați mașină: Stici Costică, Stoica Aurel, Popovici Dan Florin;
- nebrevetați punte: Vlad Cristache;
- nebrevetați mașină: Ichim Honorius.
Din comitet executiv nou ales a făcut parte: Atanasiu Cornel, Mihălcioiu Adrian, Stici Costică, Stoica Aurel, Vlad Cristache și Ichim Honorius.

18 august 1998 - Compania Petromin și SLN au semnat noul contract colectiv de muncă. Acesta prevede, printre altele: creșterea cu un dolar pe zi a diurnei nebrevetaților și cu doi dolari la brevetați; creșterea cu 10% a salariului și reactualizarea cu acest procent, la fiecare depreciere cu 10% a cursului leului în raport cu dolarul; reducerea over-time-ului la maximum 40 ore pe lună; suportarea de către companie a unei părți din costul biletelor de odihnă și tratament.

24 octombrie 1998 - Biroul executiv al SLN a expediat pe adresa președintelui Emil Constantinescu, a premierului și FPS un mesaj în care se arată că aproape 1.000 de navigatori de pe mai mult de 40 de nave sunt lipsiți de drepturile legitime de hrană, condiții de viață și salarii.

6 noiembrie 1998 - La chemarea SLN, circa 300 de marinari și soțiile acestora au participat la un marș și un miting, pentru a protesta față de abandonarea navelor de către statul român, față de „situația de genocid” la care sunt supuse echipajele și familiile navigatorilor, față de încercarea FPS de a nu achita salariile și diurnele restante.

5 aprilie 1999 - SLN a solicitat în instanță suspendarea lichidării CNM Navrom SA Constanța, care avea restanțe mari la plata echipajelor. Prin deschiderea acțiunii de lichidare, achitarea restanțelor salariale nu ar mai fi fost prioritară și astfel navigatorii ar fi rămas neplătiți.

9 aprilie 1999 - Curtea de Apel Constanța a dispus suspendarea hotărârii de lichidare judiciara a CNM Navrom Constanța după ce SLN a contestat decizia Tribunalului Constanța. Sindicatul solicita achitarea cu prioritate a drepturilor salariale și repatrierea tuturor navigatorilor aflați la bordul navelor arestate, acordarea plăților compensatorii pentru disponibilizarea acestora în vederea lichidării companiei. Apărarea companiei Pricewaterhousecoopers a eșuat în fața acțiunii în instanță a SLN. CNM Navrom și Guvernul Romanei vor fi nevoiți să plătească navigatorii, să îi repatrieze și să întocmească planul de disponibilizare, cu acordarea compensațiilor aferente.

10 mai 1999 - Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 112,5 miliarde lei (aprox. 7,2 milioane USD) pentru plata drepturilor bănești restante și repatrierea marinarilor de pe navele companiilor Navrom și Romline. Această măsură este rezultatul presiunii continue exercitate de liderii SLN.

5 iunie 1999 - La solicitarea SLN, ministrul Traian Băsescu a inițiat o ordonanță de urgență pentru modificarea bugetului Transporturilor, astfel încât să se poată aloca 112 miliarde lei companiilor Navrom și Romline. Banii vor fi folosiți pentru plata drepturilor bănești restante ale angajaților de pe mare și uscat și pentru repatrierea marinarilor de pe navele arestate prin diversele porturi ale lumii.

5 noiembrie 1999 - În urma negocierilor purtate de SLN, salariile personalului din cadrul companiei Petromin se majorează cu 60%. (Va urma Istoria Sindicatului Liber al Navigatorilor în date - 2000- 2020)”.

Sursă : Facebook/ Sindicatul Liber al Navigatorilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii