Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:05 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Site-ul Mangaliei - nou si lipsit de continut

ro

16 Oct, 2008 00:00 928 Marime text
1224099933.jpg

Pagina primarului Mihai Claudiu Tusac este singura care functioneaza

Presiunea extrem de mare la care a fost supus de catre o buna parte a societatii civile din Mangalia se pare ca l-a determinat pe primarul orasului, Mihai Claudiu Tusac, sa ia ceva masuri pentru resuscitarea site-ului oficial al localitatii. Spunem "ceva" pentru ca site-ul este doar inceput si nicidecum finalizat. Cel mai asteptat "capitol" al site-ului Mangaliei era, cu siguranta, cel referitor la averile primarului, consilierilor si functionarilor publici. Capitol deocamdata "inchis", nici gand de vreo declaratie de avere. In schimb, mangaliotii pot vedea care sunt consilierii locali ai momentului, cu inadvertentele de rigoare - Gheorghe Mazalu (fost consilier in perioada 2000 - 20004) figureaza eronat ca "new entry" in Consiliul Local. In schimb, fostul viceprimar, Viorel Oleniuc, nu este "lasat" sa apara nici ca fiind consilier si nici sa isi termine mandatul, domnia sa figurand drept ales local numai in consiliul trecut! Documentele publice - lista cu investitii, formulare on-line etc - pot fi, in parte, accesate. Nu merg, in schimb, nici forumul pe care, in viitor, vor avea posibilitatea sa discute cetatenii orasului, dar nici... un potential si virtual "ziar" al Mangaliei. Harta turistica, "primaria", programele si proiectele (cu o unica exceptie), economia locala sunt pagini in constructie, la care designer-ul site-ului mai are de lucrat. Ce functioneaza, insa, impecabil (mai putin declaratia de avere) este pagina primarului Mihai Claudiu Tusac. Care ne lasa muti de uimire (si, de ce nu, cu oarecare invidie) in ceea ce priveste locurile de pe mapamond in care a calatorit, impreuna cu familia. Meleaguri indepartate de Mangalia, de unde nu am putut gasi decat... o singura fotografie. Nu in ultimul rand, capitolul "Anunturi si articole" nu pacatuieste decat prin prezenta mai multor comunicate redirectionate, din greseala credem, din biroul de presa al PSD Mangalia, dupa stilul si continutul politic al sau. Cum ne-am obisnuit deja, cei vizati sunt, in continuare, consilierii "de opozitie", in frunte cu Viorel Oleniuc. Explicatia acestor "atingeri" intre cele doua site-uri ar fi aceea ca ambele au acelasi creator si administrator, o firma de specialitate a unui membru PSD din Mangalia.

Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii