Situația actualizată la frontieră. Peste 70.000 de persoane au intrat în țară. Câți sunt ucraineni
Situația actualizată la frontieră. Peste 70.000 de persoane au intrat în țară. Câți sunt ucraineni
16 Jan, 2023 09:08
ZIUA de Constanta
808
Marime text
În data de 15.01.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 193.000 de persoane, cetățeni români și străini și peste 52.400 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România, au fost 73.352 de persoane, dintre care 7.636 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 15.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.325.680 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.,notează Poliția de Frontieră.
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 35 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 473.700 de lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.600 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii