Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore Fapte ilegale constatate și amenzi aplicate
Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: Fapte ilegale constatate și amenzi aplicate
11 Apr, 2021 11:18
ZIUA de Constanta
1179
Marime text
- În data 10.04.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 66.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 26.000 mijloace de transport (dintre care 12.300 automarfare).
- Pe sensul de intrare au fost aproximativ 33.700 persoane cu 13.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 33.200 persoane cu 13.000 mijloace de transport.
- Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 4.400 lei.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 66 fapte ilegale (33 infracţiuni şi 33 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 77.800 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 4.400 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară pentru un număr de 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din țară pentru un număr de 8 cetăţeni români din diferite motive legale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii