Situația la granițele României. Câte persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore
Situația la granițele României. Câte persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore
30 Aug, 2022 09:51
ZIUA de Constanta
819
Marime text
- Pe sensul de intrare în România, au fost 121.330 de persoane, dintre care 12.050 de cetăţeni ucraineni (în scadere cu 7,4% faţă de ziua precedentă).
Pe 29 august 2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 335.800 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 86.800 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 121.330 de persoane, dintre care 12.050 de cetăţeni ucraineni (în scadere cu 7,4% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.131.176 cetăţeni ucraineni.
„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere“, spun cei de la Poliția de Frontieră.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 58 de fapte ilegale (36 de infracţiuni şi 22 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 69.000 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.800 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 24 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 49 de cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii