Situația traficului în această dimineață. Ploaie în județele Constanța și Tulcea
Situația traficului în această dimineață. Ploaie în județele Constanța și TulceaCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.
Sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie și burniță pe mai multe drumuri din județele Alba, Botoșani, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Neamț și Tulcea, carosabilul este umed, iar vizibilitatea bună. Nu sunt înregistrate evenimente rutiere în desfășurare.
Pe principalele artere rutiere din țară, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic.
Având în vedere că în mai multe zone traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed (de ploaie), recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.
În plus, conducătorii auto trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcțiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate., transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp