Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:02 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soartă cruntă pentru un tânăr din Oltina. Cine este bărbatul care a murit după ce a căzut din barcă, la Tuzla

ro

11 Nov, 2019 00:00 14927 Marime text

Un tânăr de doar 21 de ani, Valentin Emanuel Stoian, de fel din satul Răzoare, localitatea Oltina, judeţul Constanţa, şi-a găsit sfârşitul în Balta Tuzla, vineri spre sâmbătă noapte. Acesta a activat ca arbitru categoria a II-a, întrerupându-şi activitatea în vară din pricina programului încărcat cu munca.
Un grav accident a avut loc în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, pe Balta Tuzla, acolo unde, potrivit ISU „Dobrogea“, un tânăr a căzut dintr-o barcă. Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei mai sus amintite, spune că „este vorba de un bărbat, de aproximativ 21 de ani, căzut dintr-o barcă aflată pe o baltă, scos de persoanele cu care se afla”.


Tânărului i-au fost efectuate manevre de resuscitare. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa a punctat că, imediat ce a fost preluat de către medici pacientului i-a fost aplicat protocolul de resuscitare, în drum spre spital. De asemenea, acesta suferiseră şi o hipotermie.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, bărbatul a ieşit din stop cardio-respirator pe camera de resuscitare şi a fost internat la Terapie Intensivă. Din nefericire, tânărul a decedat ulterior.
 

A fost arbitru



În 2016 şi-a început activitatea ca arbitru stagiar de fotbal, iar ulterior a avansat la arbitru de categoria a II-a. Ultimul meci arbitrat de el este cel dintre CS Negru Vodă şi Trophaeum Adamclisi, jucat la Chirnogeni, pe 16 iunie 2019. Înainte de a arbitra, a jucat o perioadă la echipa de fotbal din Oltina. De asemenea, acesta şi-a întrerupt temporar, la finalul sezonului trecut, activitatea de arbitraj, din cauza timpului încărcat pe care îl avea.


Conform portalului Ministerului Educaţiei, beneficia şi de programul „Bani de liceu”, prin care se acordă un sprijin financiar pentru elevii din învăţământul liceal. Ajutorul de 250 de lei pe lună este destinat elevilor care urmează învăţământul liceal, cursuri de zi, însă au acces doar cei în cazul cărora venitul maxim pe membru de familie este de 500 de lei pe lună. Atât cuantumul ajutorului financiar, cât şi plafonul maxim de acordare au fost majorate anul trecut.



Ce spune primarul din Oltina



Gheorghe Chirciu, primarul din Oltina, comună de care aparţine satul Răzoare, de unde era tânărul, îl cunoştea pe Emanuel. „Da, îl ştiu ca un băiat cuminte. L-am cunoscut încă de când era copil. L-am luat de câteva ori cu maşina, căci era la liceu la Băneasa. Îl întrebasem al cui e şi îmi spunea că e al lui cutare. În fine, mare păcat. Dumnezeu să îl ierte! Bunicul lui era nevăzător, din ce îmi amintesc, dar nu ştiu dacă mai este în viaţă. Tatăl poate a rămas singur“.
 

Oficial IPJ


Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs nenorocirea şi încearcă să clarifice şi de ce se aflau, la miezul nopţii, cei trei cu barca pe baltă.
Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, spune că „persoana înecată era angajat al unei societăţi comerciale. Împreună cu un alt bărbat, de 30 de ani, tot angajat, au ieşit cu barca pe balta Tuzla, iar cel de 21 de ani s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut în apă, fiind scos de colegul său după aproximativ 10 minute”.


Sursa foto: Facebook / Valentin Emanuel Stoian



Citeşte şi:

UPDATE 2 Alertă. Un tânăr este în stare gravă la Balta Tuzla după ce a căzut, în toiul nopţii, în apă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii