Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Societatea Petroconst SA pierdere de aproape 3,5 milioane euro SC Petroconst SA pierdere consecutivă doi ani la rând

ro

15 May, 2023 14:18 3390 Marime text

 Acționarii Petroconst SA s-au reunit în Adunare Generală la data de 6 aprilie, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.
 
În cadrul adunării, la care au luat parte 9 acționari care întrunesc 55,68%, acționariatul a luat act de situațiile financiare ale anului 2022, au stabilit bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2023 și au ales prin vot secret președinte/membrii neexecutivi din consiliul de administrație, respectiv Cilibia Dumitru-Ion - președinte consiliu de administrație, alături de Petre Marin-Marcel și Abăseacă Marin.
 
Tot în cadrul adunării, s-a aprobat recuperarea pierderii contabile înregistrată la data de 31.12.2022 din fondul rezervă al societății.
 
Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial cu numărul 2055 din data de 8 mai 2023, partea a IV-a.

 
Despre Petroconst SA
 
Societatea Petroconst SA s-a înființat în 1993, este societate pe acțiuni de tip închis, iar acționari sunt Cilibia Dumitru-Ion cu 26,2686%, alături de 312 persoane fizice care dețin majoritatea de 73,7314%.
 
Societatea desfășoară activități de lucrări construcții a altor proiecte inginerești și este condusă de anul trecut de directorul general Drăgoi Alexandru-Dan. Din aprilie a.c., îi are ca administratori neexecutivi pe Cilibia Dumitru-Ion – președinte al consiliului de administrație, alături de Petre Marin-Marcel și Abăseacă Marin.


 
SC Petroconst SA, pierdere doi ani consecutiv
 
Petroconst SA declara pentru exercițiul financiar 2020 cifră de afaceri de 107.074.831 lei, adică 21.414.966 euro și un modest profit de 1.309.641 lei, adică 261.928 euro, și 411 angajați.
 
Situația financiară a societății Petroconst SA se schimbă radical în 2021: cifra de afaceri scade la jumătate, respectiv 10.438.798 euro, angajații se reduc la 289, iar pierderea este de aproape 3 milioane de euro. Acționarii societății Petroconst SA îl numesc director general pe Drăgoi Alexandru-Dan.

 

Averea firmei Petroconst SA este de peste 3 milioane euro
 
Societatea Petroconst SA desfășoară activități în sediu principal I.C. Brătianu 45, în sedii secundare pe strada Caraiman 2B (lângă Oil Terminal SA) și în Portul Midia - Baza conducte submarine,  imobile care fac parte din patrimoniul societății prin Titlul de proprietate 3411/3.08.1994.
 
Activele imobilizante, adică averea firmei, sunt înregistrate contabil cu valoarea de 3.227.926 euro.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:
 
Primăria comunei Poarta Albă a semnat contractul cu firma care va executa înființarea distribuției de gaze în localitate (DOCUMENT) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii