Șoferi băuți sau fără permis, în traficul din județul Constanța
Șoferi băuți sau fără permis, în traficul din județul Constanța
17 Jan, 2025 21:42
ZIUA de Constanta
204
Marime text
- Poliția din Constanța a identificat mai mulți șoferi care au comis infracțiuni rutiere pe 16 ianuarie.
Ieri, La data de 16 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat de 27 de ani care conducea sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 0,93 mg/l în aerul expirat. În Năvodari, un bărbat de 49 de ani a fost surprins conducând un utilaj agricol fără permis, iar la Cobadin, un tânăr de 19 ani a fost prins la volan fără permis.
Cercetările sunt în desfășurare în toate cazurile.
Oficial de la IPJ Constanța
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia - Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 27 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Lupeni din muncipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 49 de ani, care ar fi condus un utilaj agrigol, pe DJ226, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cobadin au identificat un tânăr, de 19 ani, care ar fi condus un autotursim, pe strada Macilor din localitatea Cobadin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.
Citește și:
Știri ConstanțaUrmărire palpitantă la Medgidia. Șoferul unui autoturism furat, oprit de poliție cu focuri de armă!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii