Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:14 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferi vitezomani, amendați de polițiștii din Tulcea. Cu ce viteză conduceau

ro

06 Jun, 2023 16:02 1682 Marime text

Pericol în traficul din Tulcea! 

Cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
 
La data de 4 iunie a.c., polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Beidaud și Casimcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe o stradă din localitatea Casimcea, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 20 ani.
 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție., a punctat IPJ Tulcea. 


Depistat la volan cu viteza de 124 km/h în localitate
 
La data de 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au depistat un bărbat, din județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Baia, acesta fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 km/h. Totodată acesta a efectuat o manevră de depășire prin care a încălcat marcajul continuu., a mai punctat sursa citată. 
 
Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 180 de zile.

 
 
Depistat de polițiști cu viteza de 170 km/h
 
La data de 5 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au depistat un bărbat, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism, pe DN22A, acesta fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 170 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 90 km/h.
 
Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
 

ATENŢIE!
Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!


 
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
 
D R U M  B U N !, mai transmite IPJ Tulcea. 

 
Citește și: Accident rutier în Hârșova! Implicați o șoferiță și un șofer băut  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii