Şoferul prins de poliţişti cu focuri de armă, pe Autostrada Soarelui, a fost reținut
Şoferul prins de poliţişti cu focuri de armă, pe Autostrada Soarelui, a fost reținut
19 Feb, 2020 18:18
ZIUA de Constanta
1983
Marime text
Un şofer în vârstă de 33 de ani din Ilfov a fost urmărit în trafic, în noaptea de marți spre miercuri, în Capitală, scrie digi24.ro.
Pentru a-l opri, poliţiştii au tras focuri de armă. Prins pe Autostrada Soarelui, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere.
Polițiștii Brigazii Rutiere au dispus reținerea conducătorului auto pentru o perioada de 24 ore, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 3 cu propunere legală.
Polițiștii Brigăzii Rutiere au încercat să oprească un șofer pe străzile Capitalei, dar acesta a accelerat și-a continuat drumul.
Polițiștii au urmărit maşina pe Calea Văcărești, pe Șoseaua Mihai Bravu, pe Bld Camil Ressu, până la intersecția cu Bld. Liviu Rebreanu, unde polițiștii au reușit să depășească autoturismul. Unul dintre polițiști a coborat din mașina Poliției pentru a-l imobiliza pe șofer, dar acesta a demarat și a lovit autospeciala.
În acel moment, polițistul a tras patru focuri în plan vertical și unul în direcția roților mașinii, după care a continuat urmărirea, împreună cu mai multe echipaje ale poliției rutiere.
În cele din urmă mațina a fost oprită pe Autostrada Soarelui. Șoferul, care era singur în mașină, a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere. Aici s-a constatat că nu are permis de conducere.
Bărbatul e cercetat pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii