Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sosia lui Michael Jackson vine in septembrie la Constanta

ro

14 Aug, 2009 02:01 1903 Marime text

Earnest Valentino, în vârstă de 43 de ani, este recunoscut la nivel internaţional ca fiind sosia oficială a lui Michael Jackson. Pe 20 septembrie, acesta va face un show incendiar, promit organizatorii, la Constanţa.

Din motive de securitate şi la rugămintea artistului, locul unde va avea loc evenimentul va fi făcut public de abia cu două săptămâni înainte de data la care este programat. Earnest Valentino s-a decis să vină în România după ce a aflat că Michael Jackson a fost impresionat de frumuseţea ţării şi de căldura oamenilor de aici.

„Când am început să îl imit pe Michael, mi-am jurat că îl voi ajuta să vindece planeta noastră, aflată în suferinţă. Nu înteleg de ce oamenii continuă să se lupte pentru putere, bani şi pământ, asta credea şi Michael. (...) Când sunt pe scenă, mă simt cuprins de o putere nebănuită, care mă duce într-un alt nivel de înţelegere, de frumuseţe şi de iubire. Cu toţii ne exprimăm sentimentele în feluri care ne reprezintă şi care ne fac să ne simţim confortabil", povesteşte sosia megastarului pe pagina oficială de Myspace.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lili 14 Aug, 2009 06:09 sosia lui ceuasescu nu vine sa ne scoata din rahat?