Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spaimă în timpul Sfintei Liturgii Cine este vinovat de spargerea vitraliului de la Palatul Arhiepiscopal (galerie foto)

ro

08 Oct, 2012 00:18 3139 Marime text
catedrala.jpgCredincioşii care au participat, ieri, la Sfânta Liturghie la catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" au tras o sperietură soră cu moartea. În jurul orei 11.00, timp în care biserica era plină, unul dintre geamuri s-a făcut ţăndări. Cioburile au căzut de la înălţime. Din fericire, în acele momente nimeni nu se afla aproape de geam, altfel ar fi fost rănit.

Deşi prin biserică s-au împrăştiat cioburi, preoţii care oficiau slujba nu au permis să se cureţe locul, acest lucru făcându-se doar după plecarea ultimului credincios. Oamenii au fost foarte revoltaţi. „Este posibil să se întâmple aşa ceva? Venim la biserică ca să fim omorâţi?", au reclamat ei.

Ipoteze

Unele voci spun că geamul s-a spart după ce unul dintre membrii Coralei Patriarhiei Române „Nicolae Lungu", care se află în pelerinaj prin ţinuturile Dobrogei, a încercat să deschidă geamul. Neştiind cum funcţionează sistemul de deschide al geamului, coristul a tras prea tare de acesta, care în cele din urmă s-a spart.

Călin Gavrilaş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, spune că geamul s-a spart deoarece a fost deschis prea tare şi s-a făcut curent.

catedrala_2.jpg

Cei care se ocupă de întreţinerea geamurilor lăcaşului de cult reclamă faptul că îmbinările şi încuietorile sunt foarte vechi.

Un alt incident

Nu este pentru prima dată când unul dintre geamuri cedează. Enoriaşii spun că în urmă cu mai mulţi ani încă unul dintre vitralii a cedat. El nu a mai fost înlocuit de atunci.

IPS Teodosie nu era prezent la Sfânta Liturghie, fiind plecat la sfinţirea bisericii din Rădăşeni, Suceava, la invitaţia IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii