Spargere la vila de patru milioane de euro a lui Dinu Patriciu!
Spargere la vila de patru milioane de euro a lui Dinu Patriciu!
30 Jul, 2024 17:34
ZIUA de Constanta
1064
Marime text
Vila care a aparținut miliardarului Dinu Patriciu a fost spartă, iar din interior au fost sustrase obiecte de lux. Imobilul de 4 milioane de euro se află în executare silită.
Polițiștii din Ilfov fac investigații în prezent în legătură cu apelul la 112 pe care l-a dat chiar fiica lui Dinu Patriciu. Aceasta a anunțat faptul că i-ar fi fost furate din casă, blănuri și mai multe obiecte de mobilier, scrie stiripesurse.ro.
Imediat la fața locului au ajuns și polițiștii. Potrivit unor surse, aceştia şi-ar fi dat seama că ar fi fost forțat sistemul de închidere al ușii vilei care a aparținut defunctului Dinu Patriciu.
Date despre Dinu Patriciu
Dinu Patriciu, pe numele său real Dan Costache Patriciu s-a născut pe 3 august 1950, la București și s-a stins din viață pe 19 august 2014, într-un spital din Londra. Conform Wikipedia, Dinu Patriciu a fost un politician și om de afaceri român care a activat în domeniul petrolier, bancar și imobiliar.
În anii 80, împreună cu câțiva colegi, câștigă un concurs internațional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul șeicului Reza. Între anii 1984-1990, efectuează mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare.
În perioada regimului comunist, el a acumulat o vastă experiență în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative și de spații comerciale în România și mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri și hoteluri în Emiratele Arabe Unite, conform Wikipedia.
Revine în România după Revoluția din decembrie 1989, pentru a intra în politică și afaceri: imobiliare, presă, servicii financiare și, în cele din urmă, petrol.
Dinu Patriciu a fost căsătorit, după care a divorțat de soția sa. În urma căsătoriei a avut două fiice, Ana și Maria.
În februarie 1990, Patriciu a înființat SC Alpha Construcții și Investiții Imobiliare S.A., care a obținut Autorizația de funcționare nr. 1, aceasta fiind prima firmă privată înființată în România postcomunistă, conform Wikipedia. Această primă firmă care avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură avea doar 20 de angajați.
În anul 1996, agenția de presă Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al "noilor îmbogățiți din România" care au făcut rapid avere după evenimentele din decembrie 1989.
Dinu Patriciu este, de asemenea, fondator și președinte al Fundației Dinu Patriciu, organizație non-guvernamentală care își propune să sprijine financiar tinerii talentați aflați în imposibilitatea de a-și definitiva educația.
În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al șaptelea dintre cei mai bogați români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.
În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acțiunile Rompetrol Holding (el deținând un procent de 80% din acțiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan. În urma acestei tranzacții, el a rămas în continuare președintele și directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deținut la Rompetrol, mai transmite Wikipedia.
Citește și:
Vila lui Dinu Patriciu, devastată de uraganul Irma
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii