Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalele locale nu acceseaza sursele externe de finantare nerambursabila

ro

05 Feb, 2005 00:00 1041 Marime text

Grassroots Projects, program menit promovarii micilor proiecte

Programul este menit sa asiste costurile proiectelor mici promovate de ONG-uri, spitale, administratii locale si alte asociatii non-profit care sprijina in mod direct cetatenii * Fiecarui proiect considerat potrivit, i se aloca o suma de pana la 75.000 euro * Data limita de depunere a formularului de solicitare este 30 aprilie 2005, se face numai prin posta * Proiectele ONG-urile pot fi eligibile doar daca au cel putin trei ani de activitate

Dintre diferitele programe de cooperare economica oferite Romaniei din partea Guvernului Japoniei, Grassroots Projects este singura asistenta financiara nerambursabila la nivelul cetateanului de rand. Programul este menit sa asiste costurile proiectelor mici promovate de ONG-uri, spitale, administratii locale si alte asociatii non-profit care sprijina in mod direct cetatenii. Guvernul Japoniei acorda acest tip de asistenta financiara pentru organizatii non-guvernamentale, spitale, scoli generale, institutii de cercetare, administratia locala, alte asociatii non-profit. Fiecarui proiect considerat potrivit, i se aloca o suma de pana la 75.000 euro. Pentru "Grant Assistance for Grassroots/Human Security Projects" se pot prezenta solicitarile direct la Ambasada Japoniei. Formularul de solicitare trebuie completat dupa modelul care se gaseste pe site-ul Ambasadei Japoniei. Solicitantul trebuie, pentru a avea castig de cauza, sa demonstreze ca proiectul inaintat va contribui la bunastarea sociala a comunitatii sau a zonei de care apartine si ca nu este legat de activitati profitabile. In Romania, aceasta forma de asistenta a inceput in 1998 si pana in prezent s-a colaborat in cadrul a 12 proiecte, jumatate dintre ele apartinand unor spitale din tara, inspectorate scolare si administratii locale, insa nici unul la nivelul judetului Constanta. Si in acest an, aceleasi forme de organizare admise pentru a accesa fondurile puse la dispozitie de catre guvernul japonez pot depune proiecte. In general, tipurile de proiecte care au prioritate sunt cele care vizeaza domeniul medical si sanitar, intarirea rolului femeii in societate, cooperarea in domeniul dotarii sau modernizarii institutiilor pentru ocrotirea persoanelor cu nevoi speciale, mediului inconjurator, cursurilor de calificare, echipamente pentru agricultura, silvicultura sau piscicultura si dotarea scolilor generale. Ce nu intra in tematica admisa pentru posibila finantare sunt dotarile cu computere, autoturisme sau masini de teren, salarii, cheltuieli zilnice sau intretinere.

Conditii de implementare

In prima etapa solicitantul completeaza un formular de solicitare (Application Form), in limba engleza dupa modelul existent pe site-ul Ambasadei Japoniei. Data limita de depunere a formularului este 30 aprilie 2005. Formularul de solicitare se trimite numai prin posta. Fiecare proiect selectat pentru finantare trebuie sa indeplineasca niste conditii de implementare. Astfel, suma totala nu poate depasi 75.000 de euro, trebuie transmise ambasadei trei oferte de pret de la trei firme diferite pentru echipamentul solicitat, iar in cazul in care donatia consta in echipamente importate, institutia sau organizatia solicitanta trebuie sa ia masurile necesare pentru scutirea de taxe vamale. Asigurarea scutirii importului de taxele vamale este o conditie importanta deoarece Guvernul Japoniei nu va suporta plata taxelor interne sau alte taxe fiscale existente in Romania cu privire la importul de produse sau echipamente. Implementarea proiectului trebuie verificata de o firma de audit. Plata pentru audit poate fi inclusa in suma totala solicitata. pentru proiectele a caror finantare este mai mica de 3 milioane Yeni - aproximativ EUR 22.000, nu este nevoie de audit. O alta conditie, de asta data, privind doar ONG-urile, se refera la faptul ca proiectele acestora pot fi eligibile doar daca au cel putin trei ani de activitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii