Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:23 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Constanța scapă basma curată la CNSC

ro

30 Dec, 2020 00:00 1654 Marime text
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat recent o decizie la contestația Al Carina SRL în legătură cu o procedură de achiziție derulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Constanța
  • CNSC a respins, ca nefondată, contestația
  • Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare
 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat recent decizia nr. nr.2405/C5/2735 la contestația transmisă, de Al Carina SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, reprezentată legal de director Dan Cruceanu.
 
Societatea a contestat documentația de atribuire, elaborată în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, cu etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Dezinfectanți”, lot 11 - „Dezinfectant de nivel înalt pt. suprafețe și aeromicroflora prin nebulizare (compatibile cu aparatele Nocospray)”, lot 12 – „Dezinfectant de nivel înalt pt. suprafețe și aeromicroflora prin nebulizare (compatibile cu aparatele Mobiwatch)” și lot 14 – „Șervețele saturate cu dezinfectant rapid, pentru suprafețe”, inițiată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Constanța, în calitate de autoritate contractantă și a solicitat adoptarea unor măsuri de remediere cu privire la documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile 11, 12 și 14.
 
Cererea de suspendare a procedurii de atribuire aferentă loturilor 11, 12 și 14 a fost soluționată de Consiliu prin încheierea nr. 2381/C5/2735 din data de 14.12.2020.
 
Asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor respinge, ca nefondată, contestația formulată de Al Carina SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Constanța.
 
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii