Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a primit drapelul de luptă de la Președintele României

ro

15 Sep, 2021 16:44 1906 Marime text
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a primit, astăzi, drapelul de luptă de la Președintele României, Klaus Werner Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul ministerului Apărării naționale. Este un moment important pentru această instituție care sărbătorește în aceste zile 190 de ani de existență.

Potrivit unui mesaj postat de ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, evenimentul de astăzi reprezintă un nou prilej pentru a mulțumi corpului de elită medical al Armatei României pentru devotamentul de care a dat dovadă, pentru sprijinul esențial acordat operațiilor desfășurate de militarii români, atât pe teritoriul național sau în misiuni externe.

„Totodată, de la începutul crizei sanitare în România, personalul medical a acționat, uneori până la epuizare fizică, în sprijinul autorităților naționale, punând la dispoziție resursele medicale proprii sistemului Ministerului Apărării Naționale dar și experiența acumulată în teatrele de operații.
De-a lungul celor 190 de ani de existență a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, altruismul şi devotamentul membrilor corpului de cadre medicale au făcut din această instituție-fanion a medicinei militare românești un element vital de sprijin al românilor, în misiunile încredințate pe timp de pace sau război. Din acest punct de vedere, spitalul rămâne conectat la exigențele prezentului, dar mai ales ale viitorului, fiind proiectat să acționeze, la nevoie, ca un spital de nivel ROL-4, capabil să acorde asistenţă medicală la standardele stabilite în cadrul NATO pentru acest nivel.
Apreciez efortul dumneavoastră atât în operaționalizarea într-un timp foarte scurt a facilităților medicale mobile ROL-2, cât modul profesionist de îngrijire și tratare al pacienților. Din păcate, acest efort trebuie să continue. Lupta cu pandemia va necesita în continuare expertiza și dedicarea dumneavoastră.
Cu ocazia primirii drapelului de luptă vă felicit şi vă mulțumesc pentru standardele înalte cu care vă dedicați profesiei! Mult succes în misiunea nobilă pe care aţi ales-o!“ - se mai arată în mesajul postat de ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Facebook/Nicolae Ciuca
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii