Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:14 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sportivi, avocaţi, cineaşti de renume naţional şi internaţional Cine sunt aromânii din judeţul Constanţa care fac istorie

ro

09 Jun, 2014 00:00 11158 Marime text
Tenismena constănţeană Simona Halep va urca, în urma performanţei de la Roland Garros, pe locul 3 în ierarhia WTA. Chiar dacă a ratat şansa de a ridica deasupra capului trofeul, jucătoarea fiind învinsă în finala competiţiei de Maria Sharapova, Halep este prima româncă ajunsă în finala unui turneu de Grand Slam după performanţa, din 1980, a Virginiei Ruzici, tot la Roland Garros.
Simona Halep se numără, astfel, printre personalităţile aromâne de marcă ale judeţului Constanţa, alături de politicieni, cineaşti, dar şi de alţi sportivi care au făcut performanţă.
 
Cinematografia română ar fi mai săracă fără Stere Gulea. Aromânul născut în 1943 în comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu a regizat filme precum „Iarba verde de acasă“ (1977), „Castelul din Carpaţi“ (1981), „Ochi de urs“ (1983), dar şi celebrul „Moromeţii“, după romanul omonim al lui Marin Preda. Cel mai recent film care poartă semnătura regizorului constănţean Stere Gulea este „Sunt o babă comunistă“ (2013).
 
În zona cinematografiei s-a remarcat şi regizorul Toma Enache, originar, de asemenea, din localitatea Mihail Kogălniceanu. Absolvent al Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Toma Enache este cunoscut îndeosebi datorită filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“. Dintre spectacolele regizate de Toma Enache, amintim „Secta femeilor“, după „Norii“, de Aristofan (2010), „Mincinosul“, de Carlo Goldoni, prezentat la Teatrul Nottara din Bucureşti, dar şi în cadrul unui turneu în întreaga ţară, „O noapte furtunoasă“, a lui I.L. Caragiale, cu actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, spectacol jucat cu succes în peste 95 de oraşe din ţară, din Macedonia, Ungaria, Spania şi Germania.
Printre premiile şi distincţiile regizorului aromân se numără: marele premiu la secţiunea Teatru radiofonic cu piesa „Bucharest underground“, la Festivalul Grand Prix Marulic - Croaţia, 2007, premiul I cu spectacolul „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici“, la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii - Orşova, 2001. De asemenea, Toma Enache a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, în 2007, cu piesa „Bucharest underground“.

Deşi nu s-a născut în judeţul Constanţa şi nici măcar în România, ci în Grecia, în 1926, într-o familie de aromâni, numele lui Tiberiu Cunia este legat de Constanţa. El a absolvit aici cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân“. De ce este important numele lui Tiberiu Cunia? Fiindcă el este deţinătorul prestigiosului premiu Von Humboldt pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată în domeniul silviculturii şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Bucureşti. Tiberiu Cunia este refugiat din România încă din toamna anului 1948, iar în prezent trăieşte în statul New York. Potrivit confluente.ro, ultimul proiect în care s-a angajat Tiberiu Cunia este realizarea unui îndreptar ortografic şi ortoepic al dialectului aromân.

Constănţeni aromâni foarte cunoscuţi sunt şi în zona politică. Unul dintre aceştia este liberalul Puiu Haşotti, liderul senatorilor PNL. Potrivit CV-ului postat pe site-ul Senatului, parlamentarul este născut pe 14 iunie 1953. A absolvit, în 1976, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Din 1995, este doctor în ştiinţe istorice. Constănţeanul a fost, timp de câteva luni, ministrul Culturii, în timpul guvernării USL. Puiu Haşotti se află, în prezent, la al cincilea mandat de parlamentar (două în Camera Deputaţilor, trei, în Senat). Nu de puţine ori, Puiu Haşotti şi-a atras, prin declaraţiile pe care le-a făcut, antipatia colegilor de pe scena politică.
 
Cunoscut este şi fratele senatorului Puiu Haşotti, avocatul Ionel Haşotti. Născut în 1956 în Constanţa, aromânul a absolvit, în 1980, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Este avocat din septembrie 1980, înscris în Baroul Constanţa în februarie 1981. Ionel Haşotti este fondatorul Societăţii Civile de Avocaţi „Haşotti şi Asociaţii“ (1997).
Potrivit CV-ului său, este absolvent al cursurilor „Drepturile omului“, organizate la Curtea Internaţională de Justiţie - Haga. A fost prodecan şi ulterior decan al Baroului Constanţa, dar şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Numele avocatului Ionel Haşotti a devenit cunoscut publicului larg din România în contextul celebrului dosar Petromin Minerva.


Sportivii de aur ai Constanţei
 
Gheorghe Hagi este cel mai valoros jucător din istoria fotbalului românesc, „Regele“ conducând din postura de căpitan o Generaţie de Aur care a adus satisfacţii enorme. Ajuns un brand în România, Hagi a lansat şi un proiect fotbalistic de succes, Academia de Fotbal care-i poartă numele. Iar din urmă vine un nou Hagi, fiul său, Ianis, campion naţional şi internaţional de juniori, căruia i se prezice un viitor la fel de luminos.
Şi fotbalistul Ianis Zicu, în prezent la Petrolul Ploieşti, s-a lansat în fotbalul de performanţă tot de la Constanţa.
Un alt nume care a însemnat ceva pentru fotbalul constănţean şi românesc este cel al lui Emanoil Haşoti, fotbalist şi antrenor.
Rezultate au avut în fotbal şi aromânii Stelian Carabaş, Constantin Gache, Constantin Funda, Mihai Stere, Adrian Pitu sau Dumitru şi Costin Caraman (tată şi fiu).
În gimnastică, Simona Amânar a fost una dintre stelele Constanţei, multiplă campioană şi „gimnasta perfectă“, aşa cum îi plăcea lui Octavian Belu să spună.
La tenis, Simona Halep este sportivul momentului în România, o tânără care are o seriozitate, o putere de muncă şi o modestie ieşite din comun. În topurile mondiale şi europene a urcat şi Eliza Samara, jucătoarea de tenis de masă campioană europeană şi deţinătoare a numeroase titluri, cea care se luptă cu succes cu sportivele asiatice, cele mai bune din lume.
La handbal, Marius Stavrositu a reuşit cu HCM Constanţa o performanţă înaltă. Tot din sportul pe semicerc vine şi antrenorul Dumitru Muşi, şi el un tehnician de succes.
De asemenea, Nicolae Fulina, la rugby, a obţinut rezultate deosebite.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mishu 09 Jun, 2014 07:13 Dar Maria Stavrositu, Cusu, Terzi
  • aoleu 08 Jun, 2014 23:12 cusu iancu e mare jucator