Stand al Forțelor Navale Române, la Salonul Nautic Internațional București. Iată programul de vizitare (FOTO)
Stand al Forțelor Navale Române, la Salonul Nautic Internațional București. Iată programul de vizitare (FOTO)
28 Mar, 2025 14:31
ZIUA de Constanta
316
Marime text



Reprezentanții Forțelor Navale Române anunță prin intermediul unei postări pe pagina de socializare ca vă așteaptă la standul Forțelor Navale Române, până pe data de 30 martie, la Salonul Nautic Internațional București, organizat la Hala LAMINOR – Republica, unde vor fi reunite majoritatea companiilor active din domeniul nautic și vor fi prezentate produse și servicii specifice.
Forțele Navale Române au dat curs invitației de a participa la această activitate și vor fi prezente cu elemente de tehnică din domeniul hidrografiei, scafandreriei și luptei împotriva dispozitivelor explozive, precum și cu drone și dispozitive antidronă.
Programul de vizitare este în zilele de vineri, 28 martie, orele 10.00-19.00, sâmbătă, 29 martie, orele 10.00-19.00, și duminică, 30 martie, orele 10.00-17.00.De asemenea, studenții și elevii militari de la instituțiile militare de învățământ de marină vor prezenta vizitatorilor ofertele educaționale și o expoziție de noduri marinărești și lucrări de matelotaj.- mai transmite sursa citată.
Sursa foto: Forțele Navale Române
Citește și:
Ceremonie de deschidere, la ConstanțaExercițiul multinațional SEA SHIELD 25, cel mai complex eveniment de instrucție organizat de Forțele Navale Române
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii