Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România
Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România
22 Aug, 2024 16:31
ZIUA de Constanta
456
Marime text
- Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România pentru a oferi capabilități aer-aer avansate pentru Forțele Aeriene Române. Vânzarea inițială este evaluată la aproximativ 180 de milioane de dolari, cu opțiunea de a achiziționa rachete suplimentare în viitor.
Această vânzare contribuie la efortul de modernizare a Forțelor Aeriene Române, rachetele AIM-120 fiind compatibile cu avioanele F-16 ale României, dar și cu alte aeronave NATO și americane, inclusiv avioanele F-35.
Ambasadorul SUA în România Kathleen Kavalec a felicitat România pentru această achiziție importantă, despre care a menționat că va crește substanțial capacitatea Forțelor Aeriene Române de a apăra teritoriul României și de a contribui la pacea și stabilitatea în regiune.
Referindu-se la vizita recentă la Baza 86 Aeriană de la Borcea, ambasadorul SUA, Kavalec, a declarat:
„Am fost cu adevărat impresionată să văd avioanele F-16 românești în acțiune. Această achiziție demonstrează angajamentul ferm al guvernului român pentru securitate și apărare.”
Citește și
MapN construiește un hangar pentru mentenanța aeronavelor la Mihail Kogălniceanu cu 5 milioane de euro! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii