Stația CF Neptun Haltă va fi reabilitată. Clădire nouă, peroane modernizate și drum reabilitat (document)
Stația CF Neptun Haltă va fi reabilitată. Clădire nouă, peroane modernizate și drum reabilitat (document)
13 Oct, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
5112
Marime text
- Stația CF Neptun Haltă va intra într-o amplă procedură de modernizare
- Proiectul poate fi consultat în secțiunea „Documente”
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul reabilitării stației CF Neptun HC.
„Nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului”, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de statii de cale ferată din România – SRCF Constanța 4 stații: Neptun HC, Costinesti Tabara, Ciulnita, Mangalia – Stația CF Neptun HC”, în judeţul Constanţa, mun. Mangalia, satul Neptun Olimp, linia 813 Constanta – Mangalia, Interstatia CF Costinesti – Neptun, km 258+825 – km 262+440”.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din mun. Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http:\\apmct.anpm.ro.
Lucrările de modernizare și reabilitare propuse în halta comercială Neptun fac parte din investiția „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România”.
În principiu, prezentul proiect prevede demolarea clădirii existente și construirea unei clădiri noi de călători pe amplasamentul celei existente, demolarea peroanelor existente și realizarea unui peron principal din elemente prefabricate, modernizarea trecerii la nivel cu DN39C și refacerea semnalizării, reabilitarea drumului DN39C (strada Gării) pe zona trecerii la nivel pe o lungime de 65 metri prin frezarea structurii existente, amenajarea acostamentelor și trotuarelor pe partea peronului, lucrări de telecomunicații c.f., lucrări de instalare subterană a cablurilor cu fibre optice și a celor din cupru, inclusiv supraveghere video, amenajare a 9 locuri de parcare, a rampelor de acces, montarea de rastele de biciclete, precum și demolarea cabinei existente.
Proiectul prevede demolarea clădirii de călători existentă și construirea unei clădiri noi. Va fi o construcție cu formă rectangular în plan, cu dimensiunile de 20,05x9,25 metri, 185,45 mp suprafață construită, din care 119,30 mp spații închise. Aceasta va avea un singur nivel – parter. Din punct de vedere funcțional, clădirea va avea, respectiv sală de așteptare și grupuri sanitare, în zona central. Accesul în sala de așteptare se poate face atât dinspre peron cât și dinspre aleea de acces pietonal, aflată în legături cu platform pe care este amplasată clădirea. Casele de bilete au acces separat pe latura de est, fiind dotate cu vestiar și grup sanitar propriu. Unul din ghișee va avea înălțimea parapetului de 80 cm pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
După aproape un secol, stația CF Mangalia va fi modernizată. Ce renovări vor fi făcute
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii