Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:16 28 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statistică DIICOT ianuarie - iunie 2020. 3.667 de dosare cu trafic de droguri

ro

28 Jul, 2020 14:57 1153 Marime text
  • În perioada ianuarie - iunie 2020 cei 200 de procurori operativi ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au avut de soluționat un număr de 20.717 cauze, din care 5.601 cauze nou înregistrate.
Iată comunicatul oficial pus la dispoziție de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism: 

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În perioada ianuarie - iunie 2020 cei 200 de procurori operativi ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au avut de soluționat un număr de 20.717 cauze, din care 5.601 cauze nou înregistrate.

În perioada de referință au fost soluționate 5.189 de cauze(media dosarelor soluționate de un procuror operativ fiind de 25.9 cauze).

Din numărul cauzelor soluționate, ponderea cea mai însemnată au avut-o cauzele având ca obiect traficul de droguri (3.667 cauze), urmată de cauzele având ca obiect infracțiunile informatice (727 cauze) și de cauzele având ca obiect traficul de persoane (322 cauze).

În ceea ce privește soluțiile de trimitere în judecată, au fost întocmite 816 rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 1601 inculpați, din care 524 în stare de arest preventiv.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asiguratorii în dosarele soluționate prin trimitere în judecată a fost de 22.820.206 lei.

Au fost indisponibilizate în vederea confiscării 76,97 kg droguri de mare risc și 123,35 kg droguri de risc, cu o valoare de piață de 1.701.580,6 euro. De asemenea au fost indisponibilizate 2.184.754 comprimate droguri de mare risc și 7.395 comprimate droguri de risc, 35,98 kg plante și fragmente vegetale conținând THC, cu o valoare totală de piață de 179.924,45 euro.

Cei 200 de procurori operativi ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au organizat un număr de 529 activități investigative complexe din care 186 pentru combaterea traficului de persoane, a traficului de minori și a pornografiei infantile, în cadrul cărora au fost efectuate percheziții domiciliare și s-au pus în aplicare mandate de aducere, activități finalizate cu luarea unor măsuri preventive în dosarele înregistrate la această structură specializată.



Subliniem încă o dată faptul că, în ceea ce privește fenomenul traficului de persoane/minori, DIICOT tratează cu prioritate investigarea tuturor cazurilor de acest gen, fără a face vreo diferență între modurile de exploatare a victimelor, apreciind deosebit de importante toate dosarele ce implică victime minore, ori în care viața și integritatea corporală a acestora se află în pericol iminent.  
   
DIICOT continuă să își specializeze procurorii în domeniul traficului de persoane prin Biroul pentru coordonarea activității de pregătire profesională și programe.

În primul semestru al anului 2020, au fost soluționate un număr de 322 cauze având ca obiect infracțiuni de trafic de persoane, dintre care un număr de 58 cauze soluționate cu rechizitoriu (cu 169 inculpați trimiși în judecată, din care 70 inculpați arestați preventiv) .

Numărul victimelor traficate în vederea exploatării, în perioada de referință a fost de 168, dintre care 91 de victime minore.


În primele 6 luni ale anului 2020,  procurorii DIICOT au utilizat intens  și instrumentele de cooperare judiciară internațională, atât prin cooperarea directă, cât și prin mecanismele puse la dispoziție de EUROJUST.  

Astfel, în materia combaterii traficului de persoane, au fost înregistrate 34 de ordine europene și comisii rogatorii active.

În cursul anului 2020 au fost încheiate 3 Acorduri de constituire a unor echipe comune de anchetă cu autoritățile din Finlanda, Marea Britanie, Italia, Franța și Moldova, având ca obiect combaterea traficului de persoane.

La data de 6 februarie 2020, între DIICOT și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a fost semnat un PLAN COMUN DE MĂSURI în materia prevenirii și combaterii traficului de persoane/minori, care privește realizarea de activități de prevenire în unitățile de învățământ, având ca beneficiari minori cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, precum și derularea unor sesiuni de informare și instruire a specialiștilor implicați în prevenirea și combaterea traficului de persoane și asistenței și protecției victimelor.

În prezent se află în derulare proiectul WESTEROS - ISFP-2017-AG-THBX- 815267, având ca obiectiv „Întărirea capacității de combatere a traficului de persoane şi a produselor acestei infracțiuni prin investigații financiare avansate”, pe linia de finanțare a Comisiei Europene, cu un buget total de 313.396 euro, proiect implementat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DIICOT, în parteneriat cu Ministerul de Interne din Austria și Parchetul General al Olandei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii