Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:09 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statul român recrutează experți în transformare digitală din mediul privat. Ce atribuții vor avea specialiștii

ro

23 Mar, 2022 15:23 1315 Marime text
 Transformare digitală, Sursa foto: Pexels
  • Se caută 67 de specialiști cu competențe digitale avansate și competențe de management de proiect integrator în domeniul transformării digitale
  • Implementarea prevederilor Ordonanței de urgență adoptate de Guvern sunt necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor asumate în cadrul PNNR 

Conform Ordonanței de urgență adoptată astăzi în ședința de Guvern, în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) se înființează Grupul Operativ pentru implementarea și monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală a României.
 

„În acest Task Force care va funcționa în afara organigramei MCID vrem să recrutăm cei mai buni 17 specialiști cu competențe digitale avansate și competențe de management de proiect integrator în domeniul transformării digitale. Mă aștept ca cei mai buni experți din mediul privat să accepte provocarea de a ni se alătura pentru implementarea cât mai rapidă și eficientă a activităților și proiectelor descrise în cadrul PNRR, Componenta 7 – Transformare digitală”, a declarat ministrul Marcel Boloș.


Grupul Operativ (Task Force) pentru transformarea digitală a României va funcționa pe perioada de punere în aplicare a Planului Național de Redresare și Reziliență, din comisia de recrutare putând face parte și reprezentanții instituțiilor responsabile în implementarea Cloud-ului guvernamental, conform Ordonanței aprobate în ședința de Guvern, transmite un comunicat din partea Ministerului Cercetării, Dezvoltării și Inovării. 


Rolul acestei echipe de elită este să asigure implementarea investițiilor și reformelor din PNRR în ceea ce privește transformarea digitală a României urmărind în special 3 priorități:
  • monitorizarea punerii în aplicare a reformelor și a investițiilor legate de domeniul digital, cu accent pe proiectele-cheie,
  • elaborarea de sisteme de management al performanței proiectelor în corelare cu obiective specifice ale pilonului digital,
  • elaborarea și reglementarea cadrului normativ, metodologic și a procedurilor funcționale, operaționale și financiare 

Și ADR angajează alți 50 de experți în transformare digitală.


În același timp, la nivelul Autorității pentru Digitalizarea României se înființează Unitatea pentru Implementarea Programelor de Transformare Digitală (U.I.P.T.D.), care include 50 de experți. Personalul de specialitate care va face parte din această unitate va desfășura pe perioada derulării PNRR activități de sprijin pentru beneficiarii publici atât pentru implementarea proiectului de Cloud Guvernamental, cât și pentru sprijinul proiectelor de transformare digitală care sunt necesare pentru digitalizarea serviciilor publice ale României.

Ocuparea posturilor se face în baza unei proceduri interne de recrutare și selecție, aprobată prin decizie a președintelui Autorității pentru Digitalizarea României, iar salarizarea specialiștilor se realizează în mod similar Grupului operativ pentru implementarea și monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală - Task Force din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Vor fi selectați pentru a activa în cadrul Unității, pe durata derulării PNRR, specialiști cu înaltă calificare în domeniul digitalizării și al transformării digitale, cu competențe avansate de management de proiect.

 
Ce atribuții vor avea specialiștii în transformarea digitală:
  • Verificarea, monitorizarea și elaborarea caracteristicilor tehnice și a arhitecturii de sistem ale componentei de cloud;
  • Elaborarea, monitorizarea și verificarea analizelor de procese și de flux pentru transformarea digitală sectorială, precum și a arhitecturii bazelor de date care însoțesc transformarea digitală sectorială;
  • Elaborarea, monitorizarea și analiza proceselor ce intervin la nivelul sistemelor informatice ce urmează a fi migrate în cloud-ul guvenamental, precum și dezvoltarea soluțiilor pentru procesele de migrare;
  • Monitorizarea și implementarea metodologiilor de testare, precum și sprijinirea beneficiarilor în dezvoltarea aplicațiilor și sistemelor informatice care urmează a fi migrate în cloud-ul guvernamental;
  • Asigurarea și fundamentarea evoluției tehnologice (inteligență artificială, internet-ul lucrurilor, criptare și alte analize evolutive similare) a sistemelor informatice în contextul transformării digitale;
  • Implementarea managementului calității pentru proiectul de cloud guvernamental, arhitectura bazelor de date și sisteme informatice la nivelul beneficiarilor sau a altor utilizatori din sectorul public;
  • Definirea standardelor pentru fluxurile de interoperabilitate între sistemele informatice precum și a oricăror altor categorii de măsuri necesare pentru asigurarea interoperabilității bazelor de date;
  • Sprijinirea beneficiarilor în domeniul securității cibernetice, pentru aplicațiile și sistemele informatice de tip cloud. 
  • Operaționalizarea „Grupului Operativ” din MCID și a „Unității pentru Implementarea Programelor de Transformare Digitală” din ADR reprezintă un pas important în îndeplinirea jaloanelor și țintelor din cadrul PNNR.
Anunțul privind procedura de selecție va fi publicată în curând pe paginile web ale celor două instituții.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii