Știri Constanța Ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate. Detalii și condiții
Știri Constanța: Ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate.
02 Apr, 2024 12:51
ZIUA de Constanta
555
Marime text
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, acordă ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate socio-economică si medicală.
Conform prevederilor H.C.L. nr. 491/2023 privind aprobarea condițiilor și criteriilor de acordare a ajutoarelor de urgență de la bugetul local, Primăria Municipiului Constanța acordă ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor singure care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Constanţa, ale căror venituri nete lunare sunt inferioare cheltuielilor necesare depăşirii situaţiei pentru care se solicită ajutorul, tranmsmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.
Iată cine sunt beneficiarii
Beneficiază de aceste ajutoare familiile sau persoanele singure care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de vulnerabilitate socio-economică care pot conduce la riscul de excluziune socială:
• au probleme grave de sănătate;
• au fost evacuate/sunt în risc iminent de evacuare;
• a decedat o persoană din familia beneficiară de ajutor social sau dintr-o familie cu venituri reduse care nu a primit ajutor de deces de la altă instituție;
• au copii care frecventează cursurile şcolare, elevi majori sau studenţi, în scopul: achitării taxelor şcolare şi/sau a altor cheltuieli ocazionate de frecventarea unei unităţi de învăţământ, achiziţionării de rechizite şi/sau îmbracăminte pentru aceştia sau achitării cheltuielilor ocazionate de participarea la un anumit concurs sau la festivitatea de decernare a unui premiu câştigat;
•locuiesc în condiţii improprii unui trai decent, în case degradate ca urmare a sărăciei extreme și necesită sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, pentru repararea locuințelor și pentru racordarea la rețelele de apă și electricitate sau sunt persoane fără adăpost;
• se află în situaţii de necesitate ca urmare a distrugerii bunurilor imobile și mobile cauzate de incendii/inundații și, din cauza faptului că au venituri inferioare cheltuielilor lunare de strictă necesitate şi nu sunt susţinute financiar de alţi membri de familie, nu pot remedia din surse proprii pagubele produse.
Anul trecut, 37 de constănțeni au beneficiat de sprijin, iar anul acesta, au solicitat ajutor 15 persoane, a mai punctat sursa citată.
Citește și:
Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapeluiAjutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii