Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Arhiepiscopia Tomisului face lămuriri. „Divorțul nu poate fi transformat într-o bagatelă”

ro

12 Feb, 2024 13:00 1519 Marime text
Față de informațiile difuzate în ultima vreme de mai multe publicații și posturi media în legătură cu răspunsul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oferit unui ascultător al Radio Dobrogea în data de 7.02.2024 în cadrul emisiunii „Cuvântul Ierarhului”, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:

„1. Potrivit învățăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos divorțul nu poate fi transformat într-o bagatelă și totodată nu poate fi invocat de către unul dintre soți decât atunci când celălalt soț comite păcatul adulterului: „S-a zis iarăşi: "Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire". Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei 5, 31-32).

2. În cazul indicat de către ascultătorul Radio Dobrogea, respectiv al posibilității căsătoriei dintre un bărbat necăsătorit și o femeie divorțată, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a răspuns în acord cu învățătura creștin-ortodoxă, aplicabilă propriilor credincioși (Cf. Statut BOR art. 8, alin. 3), că preotul trebuie să lămurească în ce condiții a avut loc divorțul, astfel încât bărbatul ortodox necăsătorit să nu se facă părtaș la un păcat grav.

3. Bineînțeles, dovedind o îngrijorătoare lipsă de cultură religioasă, publicațiile și posturile media care au difuzat ideea falsă că Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie ar interzice orice căsătorie dintre un bărbat necăsătorit și o femeie divorțată nu au mai avut răbdarea profesională de a verifica dacă afirmațiile ierarhului, efectuate pe o speță concretă, sunt acoperite de învățătura propriului cult. Regretăm aceste abordări tendențioase și generalizante, care indică, în aprecierea noastră, un comportament neprofesionist prin lipsa de interes față de documentarea unui articol sau a unei știri.

4. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie s-a exprimat în cadrul unor drepturi și libertăți fundamentale garantate de legislația internațională și națională. Compătimim pe cei ce, în numele unor percepții eronate despre religie, se străduiesc să submineze tocmai garanțiile lumii libere și democratice. Tocmai acestor bezbojnici „gardieni” ai democrației le amintim: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor” (Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene art.10, alin. 1)”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.

„A vrut ea să divorţeze? Dacă a vrut ea să divorţeze, cel necăsătorit, dacă se căsătoreşte cu ea, săvârşeşte adulter, cum spune Mântuitorul”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.


Amintim că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat, joi seară, că nu este normal ca un preot să împărtăţească persoanele care fumează sau care trăiesc în concubinaj. „Doamne fereşte”, a fost reacţia prelatului. De asemenea, IPS Teodosie afirmă că bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie divorţată comite adulter, conform Știri pe Surse.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost întrebat, joi seară, într-o emisiune la Radio Dobrogea, dacă este normal ca un preot să-i împărtăşească pe cei care trăiesc în concubinaj sau care fumează.

Ascultătorul care a pus întrebarea a precizat că preotul la care se referă şi-a motivat această decizie prin faptul că împărtăşania este pentru păcătoşi şi astfel îi poate schimba.

„Doamne-fereşte! Sper să nu fie de la noi. Nu am auzit aşa ceva, dar e bine să atenţionăm, să vedem cui aparţine pentru că este o practică neortodoxă aceasta. E ceva ca la protestanţi unde împărtăşania este simbol şi nu realitate”, a afirmat Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.


El a mai fost întrebat de către un alt ascultător dacă este un păcat să te cununi doar în biserică şi să nu faci cununia civilă.

„Nu este păcat, dar este o lege. Trebuie să respectăm legea. Dacă s-ar abroga această lege, ar fi totul în regulă. În istoria bisericii noastre, până când nu au ieşit legile acestea mai apropiate de noi era ca şi în Grecia, putea să dea certificat de cununie şi preotul care a cununat şi ar fi totul în regulă. Să ne gândim poate se face vreun referendum, ca pentru familie. Este o lege care ne cere această prevedere să fie împlinită”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.



Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a mai fost întrebat dacă este un păcat pentru un necăsătorit să se căsătorească cu o femeie care este divorţată.

„Dacă este divorţată, tot preotul trebuie să lămurească. A vrut ea să divorţeze? Dacă a vrut ea să divorţeze, cel necăsătorit, dacă se căsătoreşte cu ea, săvârşeşte adulter, cum spune Mântuitorul”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.



ÎPS Teodosie susține că nunta cu o femeie care a mai fost căsătorită este un mare păcat „Dacă este divorțată, tot preotul trebuie să lămurească”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii