Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța „Biblioteca din Gară”, un proiect dedicat celor care ajung în Gara CF Constanța (FOTO)

ro

08 Dec, 2023 14:16 1228 Marime text
 „Biblioteca din Gară”, un proiect inițiat de SRCF Constanța pentru cei care așteaptă în stație sau călătoresc cu trenul.

Într-o lume acaparată de on-line, SRCF Constanța lansează proiectul „Biblioteca din Gară”. Călătorii care ajung în Gara CF Constanța, pentru a-și petrece timpul într-un mod plăcut, sunt invitați să își aleagă o carte din sutele de volume din diferite genuri literare. Biblioteca este amplasată în zona caselor de bilete, la ieșirea spre peronul 1.

„Biblioteca din Gară” este inaugurată astăzi, 8 decembrie 2023, iar cărțile au fost donate de către angajații CFR Infrastructură Constanța, se arată în postarea de pe pagina de socializare a CFR Infrastructura Constanța.

„Este o bibliotecă publică, din care călătorii pot împrumuta o carte care să îi însoțească până la destinație, dar, în care pot să și lase volumele pe care le-au citit, astfel încât să se bucure de ele și alți oameni.

Pentru mulți dintre noi, trenul este un loc potrivit pentru lectură, iar faptul că putem călători într-o anumită direcție, iar volumul pe care îl citim ne poartă într-o altă lume, ne oferă un sentiment foarte plăcut, iar distanțele parcurse pot părea chiar mai scurte“ – Dorin Maer, Director SRCF Constanța.


În Biblioteca din Gara Constanța, cei interesați pot găsi atât romane de dragoste sau polițiste, cât și literatură clasică, istorică, de artă sau pentru copii, cărți care le oferă o experiență de lectură captivantă și povești interesante. De asemenea, călătorii străini pot găsi volume în limbile engleză și franceză.


Foto: Facebook/ CFR Infrastructura Constanta

Citește și:

 Știri ConstanțaBărbați prinși cu substanțe interzise în zona Gării CFR și cartierului Poarta 6
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii