Știri Constanța Descoperiri ale Poliției, în Vama Veche. Alcool vândut minorilor și nereguli în trafic
Știri Constanța: Descoperiri ale Poliției, în Vama Veche. Alcool vândut minorilor și nereguli în trafic
15 Jul, 2024 16:00
ZIUA de Constanta
612
Marime text
În noaptea de 12 spre 13 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, în localitățile Vama Veche, 2 Mai și Limanu.
Potrivit IPJ Constanța, astfel, au fost legitimate 87 de persoane și au fost verificate 41 de vehicule.
Au fost testați cu aparatul etilotest 14 conducători auto și 9 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.
Astfel, polițiștii au identificat un bărbat, reprezentant al unei societăți comerciale cu punct de lucru în stațiunea Vama Veche, care comercializa băuturi alcoolice către minori.
Citește și:
Tineri prinși în flagrant cu substanțe interzise pe plaja din Vama Veche

Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 de lei. Totodată, a fost luată măsura complementară a suspendării activității agentului economic, pe o perioadă de 20 de zile.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.- a mai punctat sursa citată.
Citește și:
Tineri prinși în flagrant cu substanțe interzise pe plaja din Vama Veche
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii