Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:06 19 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța ÎPS Teodosie aduce daruri în campania umanitară „De Crăciun, fii bun!”, ediția a VI-a (FOTO)

ro

19 Dec, 2024 12:15 377 Marime text

Sursa foto: Facebook







Și anul acesta continuă distribuirea darurilor în campania umanitară „De Crăciun, fii bun!”, ce se află la ediția a VI-a.
 
Aproximativ 400 de pachete au adus bucurie în familiile defavorizate din patru sate constănțene. Pachetele cu alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, dulciuri și jucării au fost pregătite de către patru parohii din orașul Năvodari („Sf. Cuv. Parascheva”, „Sf. Ier. Nicolae”, „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” și „Nașterea Maicii Domnului”), de elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi” Năvodari, potrivit unui anunț al Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Cadourile au fost oferite familiilor cu mulți copii, monoparentale, dar și bătrânilor singuri din satele: Vadu, Corbu, Istria și Sibioara, județul Constanța. Acțiunea a fost coordonată de către preoții Pătrașcu Adrian și pr. Mihai Bretea.
 

„Astfel de activități, desfășurate cu binecuvântarea IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și coordonate de către Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului, vor continua până în ziua praznicului Nașterii Domnului”, precizează arhiepiscopia.
 
Toate cele 3.000 de familii defavorizate, aflate în evidența parohiilor misionare și sărace din mediul rural, vor primi cele necesare sărbătorilor de Crăciun.
 
 
Citește și
Colindători de la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă l-au colindat pe IPS Teodosie (FOTO)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii