Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:11 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța IPS Teodosie s-a urcat într-o nacelă pentru a sfinţi crucile de pe turla unei biserici din Agigea (FOTO)

ro

31 Oct, 2023 09:47 1351 Marime text

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Agigea a fost resfințită!

Credincioșii parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea constanțeană Agigea au participat  la sfințirea bisericii lor. Slujba, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, încununează efortul clericilor și credincioșilor depus la renovarea și consolidarea sfântului lăcaș.

Ierarhul a binecuvântat și cele două cruci așezate pe turla și pronaosul bisericii.

Arhiepiscopul Tomisului s-a urcat într-o nacelă pentru a sfinţi crucile de pe turla unei biserici din Agigea. Reprezentanţii Arhiepiscopiei au precizat că au fost luate toate măsurile de siguranţă.

“În cadrul acestei slujbe este necesar actul sfinţirii celor trei cruci noi ale turlelor bisericii. Întrucât crucile au fost amplasate pe turle anticipat, fără a fi sfinţite, existau două variante. Prima variantă - erau coborâte crucile de pe turle, fapt care ar fi implicat un efort suplimentar şi substanţial, atât din partea comunităţii, cât şi a constructorului.

Cea de-a doua variantă - cu ajutorul şi în prezenţa unui specialist de la protecţia muncii, cu toate măsurile de siguranţă luate, ierarhul să urce cu un elevator spre a sfinţi crucile deja fixate pe acoperişul turlelor. Înaltpreasfinţitul a optat, din motive corecte, pentru a doua variantă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.


Foto: facebook/ Arhiepiscopia Tomisului 


Citește și: 


LIVE. ÎPS Teodosie„Trebuie să fiu mitropolit. Nu se votează. Se face ridicarea în rang”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii