Știri Constanța Locuința unei femei din Medgidia incendiată după violarea unui ordin de protecție (VIDEO)
Știri Constanța: Locuința unei femei din Medgidia incendiată după violarea unui ordin de protecție (VIDEO)
23 Nov, 2024 13:35
ZIUA de Constanta
543
Marime text
Ieri, 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au intervenit într-un caz grav care a dus la reținerea unui bărbat în vârstă de 43 de ani, suspectat de comiterea unor fapte de o gravitate deosebită.
Acesta este acuzat de nerespectarea unui ordin de protecție, violare de domiciliu, distrugere și incendiere intenționată, după ce ar fi pătruns pe proprietatea unei femei în vârstă de 64 de ani și i-ar fi provocat daune semnificative, culminând cu incendierea locuinței acesteia.
Oficial de la IPJ Constanța
La data de 22 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție, violarea de domiciliu, distrugere și distrugere prin incendere.
Astfel, la data de 21 noiembrie a.c., bărbatul ar fi pătruns în curtea imobilului unei femei, de 64 de ani, și ar fi provocat distrugeri ale ușii de acces și ferestrelor locuinței. Bărbatului îi era interzis, printr-un ordin de protecție, să se apropie la mai puțin de 100 de metri față de imobilul în cauză.
Totodată, bărbatul ar fi incendiat locuița femeii, fiind înregistrate pagube materiale.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Medgidia, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:
Sondaj de opinieJumătate dintre respondenți consideră că nu este îndeajuns ordinul de restricție pentru a proteja victima
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii