Știri Constanța Mario Fresh și Alina Eremia vin la Târgul de Crăciun din Parcul Teatrului „Oleg Danovski” Constanța
Știri Constanța: Mario Fresh și Alina Eremia vin la Târgul de Crăciun din Parcul Teatrului „Oleg Danovski”
15 Dec, 2023 11:41
ZIUA de Constanta
1170
Marime text
În această seară, de la ora 19:00, pe scena din Parcul Teatrului „Oleg Danovski” va urca Mario Fresh, artistul care a cucerit publicul cu numeroase hituri precum „Brațe străine” (alături de Andra), „Săracă inima mea”, „Inimă stai”, Dacă pleci”, „Ne mințim” și „Chitara mea”. Apoi, ne vom distra alături de Alina Eremia, una din cele mai iubite și influente artiste din peisajul muzical românesc. Seara va fi deschisă de elevii de la Școala de Muzică eMenTi STAR Academy, care vor susține un spectacol începând cu ora 17:00.
Mâine, de la ora 17:00, veți avea ocazia să-i revedeți pe elevii de la Școala de Muzică eMenTi STAR Academy, care alături de copiii care frecventează cursurile Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța vor crea un spectacol plin de magie, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.
Duminică, 17 decembrie, de la ora 17:00, pe scena din Parcul Teatrului „Oleg Danovski” vor evolua Aura Bolozan, Ramona Stamate, Mălina Paraschiv & elevii.
În afara muzicii de calitate, vă așteaptă o mulțime de surprize în parcul Oleg Danovski: ateliere distractive, patinoar gratuit, căsuța lui Moș Crăciun, standuri cu produse artizanale, trenuleț, roată panoramică și carusel, a mai punctat sursa citată.
Târgul de Crăciun este deschis de luni până vineri în intervalul orar 14:00-22:00, iar sâmbăta și duminica, de la 12:00 la 22:00.
Citește și:
Știri ConstanțaRoata Panoramică din Parcul Oleg Danovski, din nou în funcțiune!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii