Știri Constanța Minor surprins făcând graffiti ilegal pe gardul unei școli! (FOTO)
Știri Constanța: Minor surprins făcând graffiti ilegal pe gardul unei școli! (FOTO)
25 Feb, 2025 11:14
ZIUA de Constanta
152
Marime text



Constanța NU este un panou de graffiti! Respectă legea și orașul în care trăiești! Municipalitatea constănțeană continuă campania de prevenire a faptelor antisociale comise de cei care vandalizează orașul prin desene, semnături și alte înscrisuri ilegale pe clădiri, mobilier urban, indicatoare rutiere și alte bunuri publice.
Pentru o informare clară, prezentăm cu titlu de exemplu un alt caz de vandalism și măsurile luate împotriva autorilor și părinților responsabili.
Minor surprins făcând graffiti ilegal pe gardul unei școli!
Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța a fost sesizat cu privire la un incident surprins de camerele de supraveghere: un minor desena graffiti pe gardul unei unități de învățământ.
În urma verificărilor și a discuțiilor cu cetățenii din zonă, autorul a fost identificat, iar părintele acestuia a fost sancționat conform prevederilor legale. Totodată, s-a dispus refacerea gardului în termen de 24 de ore, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.
Aceste desene NU sunt doar „acte de creativitate”, ci fapte care generează pagube materiale și costuri pentru îndepărtare.

Amenzi pentru graffiti ilegal
Conform Legii nr. 61/1991, inscripționarea fără drept pe pereții clădirilor, garduri sau mobilier urban se sancționează cu amenzi între 3.000 și 6.000 de lei. Persoanele sancționate au obligația de a înlătura desenele și de a readuce bunul la starea inițială în maximum 15 zile calendaristice.
Minorii și responsabilitatea părinților
Dacă un minor este prins făcând graffiti ilegal, părinții sau reprezentanții legali sunt trași la răspundere.
Conform art. 1.372 din Codul Civil, aceștia pot fi obligați să achite amenda și să suporte costurile pentru refacerea bunului vandalizat.
Apel către constănțeni!
Pentru un oraș mai curat și civilizat, NU încurajați acest fenomen! Dacă observați astfel de fapte, sunați la 0241.484.205 sau 0341.922.
Implică-te! Protejează orașul!- mai transmite sursa citată.
Sursa foto: Primăria Constanța
Citește și:
Primăria Constanța„Nicio faptă antisocială nu rămâne nepedepsită” (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii