Știri Constanța Rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria (FOTO)
Știri Constanța: Rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa
20 Mar, 2025 19:03
ZIUA de Constanta
291
Marime text



Titlul reprezintă o binemeritată recunoaștere a contribuției deosebite pe care rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a avut-o în procesul de creștere a prestigiului universitar al instituției de învățământ superior militar de marină de la Constanța în peisajul academic regional și european. O componentă esențială a politicii manageriale a rectorului Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” este consolidarea relațiilor cu instituțiile partenere din străinătate, un exemplu în acest sens fiind dezvoltarea relațiilor de cooperare fructuoase la nivel bilateral dintre Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse și Academia Navală de la Constanța.
În ultimii ani, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a cunoscut o dezvoltare tehnologică impresionantă, cuantificată în mod definitoriu prin modernizarea bazei materiale și de cercetare cu noi laboratoare și simulatoare de instruire, o bază sportivă modernă și facilități de pregătire moderne la bordul navelor școală, implementate în parteneriat cu Forțele Navale Române.

Ca expresie a respectului și recunoașterii pentru buna cooperare dintre Universitatea din Ruse și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, contraamiralul de flotilă Alecu Toma a oferit rectorului Universității ”Angel Kanchev” Prof. dr. Desislava Atanasova medalia aniversară „Academia Navală Mircea cel Bătrân – 150 de ani de învățământ superior de Marină în România”.
Citește și:
Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, va primi „ustensile de bucătărie” în valoare de peste 80.000 de lei (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii