UPDATE Știri România Fetiță de 5 ani, ademenită și violată pe stradă!
UPDATE Știri România: Fetiță de 5 ani, ademenită și violată pe stradă!
12 Apr, 2025 11:21
ZIUA de Constanta
423
Marime text



- O fetiță de 5 ani ar fi fost ademenită de un bărbat de 54 de ani și violată în municipiul Arad.
- Copila a avut nevoie de o intervenție chirurgicală din cauza rănilor suferite.
Pe 11 aprilie a.c., în jurul orei 18:00, prin 112 a fost sesizat faptul că o minoră ar fi fost agresată de un bărbat, în zona străzii Cocorilor, municipiul Arad.
Potrivit informațiilor din partea IPJ Arad, minora și mama ei au fost transportate la spital, pentru investigații medicale.
„A fost constituită echipa operativă complexă, pentru administrarea probatoriului, identificarea celui în cauză și prinderea acestuia”, au precizat polișiștii arădeni.
În urma activităților desfășurate de polițiști, sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, în noaptea de 11 spre 12 aprilie a.c., a fost identificat un bărbat de 54 de ani, din județul Iași, bănuit de săvârșirea faptei.
Acesta a fost depistat în municipiul Timișoara.
Fata de cinci ani ar fi fost ademenită pe stradă, când se afla nesupravegheată în apropiere de locuință. Ea ar fi fost dusă în zona unor garaje de lângă depoul de tramvaie, unde bărbatul ar fi violat-o, spun surse judiciare, potrivit Agerpres.
Ulterior, fata a fost găsită de familie și a fost dusă de urgență la spital, pentru că era plină de sânge, unde a suferit o intervenție chirurgicală din cauza rănilor suferite.
În baza probatorului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.
Update:
Astăzi, 12 aprilie 2025, prin ordonanţa procurorului, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.G. sub aspectul săvârşirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor. Tot astăzi, a fost înaintată către Judecătoria Arad propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad de arestare preventivă a inculpatului B.G. pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 12.04.2025 şi până la data de 11.05.2025 inclusiv.
„În esență, în sarcina inculpatului B.G. s-a reținut că, la data de 11.04.2024, orele 17:50, în timp ce se afla în incinta garajului cu nr. 909/4, situat in spatele blocului bl. A, sc. A, de pe str. Inului, nr. 19, jud. Arad, a întreținut prin constrângere raporturi sexuale normale și orale cu persoana vătămată minoră B. A.-F., în vârstă de 5 ani și 9 luni.
Ca urmare a actului de penetrare vaginală, victima minoră a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, iar conform criteriologiei medico-legale, urmare a traumatismului suferit, viața victimei a fost pusă în primejdie”, se arată în comunicatul PJ Arad.
Citește și
PiteștiMinoră de 15 ani, violată de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 30 și 64 de ani. Inculpații, propuși pentru arestare preventivă (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii