Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 30 08 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Străzi și subsoluri inundate RAJA Constanța a intervenit în peste 100 de cazuri

ro

30 Aug, 2024 10:47 243 Marime text
Sursa foto: Pexels



În urma ploilor abundente, ce au depășit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societății RAJA Constanța s-au înregistrat 117 reclamații.

Cele mai multe, 70 au venit din municipiul Constanța, din zonele Delfinariu – Piața Chiliei, zona Dacia, str. Șoseaua Mangaliei, Bdul Aurel Vlaicu, Km 4-5, cartier Poarta 6 și zona Constanța Sud. În restul județului, s-au înregistrat 47 de reclamații din localitățile Cumpăna, Agigea, Costinești, Tuzla, Neptun, Venus și Eforie Nord. Echipele de intervenție s-au aflat permanent în teren și au răspuns la toate aceste solicitări.

În prezent, la nivelul municipiului Constanța, sunt constituite 17 echipe de intervenție, iar la nivelul județului alte 31, dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care acționează pentru remedierea tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății, dar și pentru degajarea carosabilului în zonele predispuse la inundații.

Subliniem faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii, precizează RAJA Constanța.


De asemenea, pentru a se asigura funcționarea sistemului pluvial și de canalizare în condiții corespunzătoare, echipe din cadrul companiei, desfășoară lucrări de curăţare şi decolmatare a gurilor de scurgere-colectare a apelor meteorice şi stradale, a rigolelor și a căminelor de vizitare.

Facem un apel către toți abonații care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924, a încheiat sursa citată.

 


Citește și:
Atenție șoferi! Trafic îngreunat pe bulevardul Aurel Vlaicu în zona intersecției cu strada Cumpenei din cauza unor lucrări RAJA (GALERIE FOTO)



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii