Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:52 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Studenţii de la Ovidiu, invitaţi "virtuali" la Casa de oaspeţi a preşedintelui SUA

ro

14 Nov, 2012 03:01 1759 Marime text
Astzi, între orele 15.00 - 16.30, American Corner din cadrul Universităţii Ovidius va participa online la programul Diplomatic Culinary Partnership, transmis în direct de la Casa de oaspeţi a Preşedintelui SUA, un show despre bucătăria tradiţională de Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei). Vor participa şi centrele American Corner din Cluj, Craiova, Târgu-Mureş, unde la ora 14.40 Kenneth Wetzel, ataşatul de presă al Ambasadei va vorbi în cadrul unei video conferinţe despre cum sărbătoresc americanii Thanksgiving Day, urmând ca la ora 15.00 programul să fie transmis online de la Washington. Va fi o discuţie interactivă cu patru bucătari de renume despre această tradiţie. Bucătarii B. Smith şi Art Smith vor pregăti feluri de mâncare clasice americane de Ziua Recunoştinţei, iar despre istoria acestei zile va vorbi Richard Hetzler, de la National Museum of the American Indian. Sam Kass, asistent şef la Casa Albă, va modera discuţia online.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii