Studenţii, la hotel! (video)
Studenţii, la hotel! (video)


Hotelurile nu sunt foarte aproape de universităţi, însă mijloacele
de transport în comun
îi duc pe studenţi din Mamaia sau cartierul Poarta 6 până la sălile de
curs. Unitatea hotelieră situată în sudul oraşului are o priză
extraordinară la studenţi. An de an, peste 80 la sută din capacitatea
imobilului este ocupată de învăţăceii din mediul universitar.
Părinţii sunt încântaţi şi ei de oferta în regim de hostel. Bunurile sunt păzite, condiţiile igienico-sanitare sunt la standarde de hotel, iar preţul este cel mai important. 225 de lei pe lună în camere duble sau de patru locuri, în situaţia în care cazarea pentru o noapte are tariful de 80 de lei. Adică exact cât a ajuns să plătească un student în căminele Universităţii de stat.
Hotelierii au observat că oferta prinde şi au extins-o şi către alte categorii de persoane care solicită cazare pe termen lung. Însă cine nu este student plăteşte dublu: 450 de lei pe lună. Astfel că varianta cazării la hotel prinde tot mai mult chiar şi printre studenţii care obţin drept de cazare în cămine. Iar pe cei intraţi pe locuri cu plată sau la universităţi particulare, o astfel de ofertă îi scuteşte de bătăile de cap cu căutarea unei gazde sau închirierea unui apartament ori garsoniere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp