Sunt vizate şi drumurile naţionale din Constanţa Contestaţii formulate împotriva a trei licitaţii organizate de CNADNR SA (documente)
Sunt vizate şi drumurile naţionale din Constanţa: Contestaţii formulate împotriva a trei licitaţii organizate
07 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3661
Marime text
O societate din Otopeni, deţinută de familia Spirea, cunoscută pentru contractele cu autorităţile publice, a apelat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), îndreptându-se împotriva Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA.
Vesta Investment SRL a apelat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, contestând trei licitaţii organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Vorbim de contestaţia formulată împotriva procedurii publice organizate în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Lucrări de marcaje rutiere executate în strat gros - produse plastice aplicate la cald pentru reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale: Lot 1 - DRDP Timişoara; Lot 2 - DRDP Cluj; Lot 3 - DRDP Braşov; Lot 4 - DRDP Iaşi; Lot 5 - DRDP Constanţa”.
A doua contestaţie a fost formulată în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată pe loturi, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Lucrări de «marcaje rutiere prefabricate şi covoare antiderapante» pentru reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale: Lot 1 - DRDP Timişoara; Lot 2 - DRDP Cluj; Lot 3 - DRDP Braşov; Lot 4 - DRDP Iaşi; Lot 5 - DRDP Constanţa”.
Ce-a de-a treia contestaţie se referă la procedura de licitaţie deschisă pentru încheierea acordului-cadru de lucrări având ca obiect „Marcaje rutiere executate în strat gros - produse plastice aplicate la rece pentru reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale: Lot - DRDP Bucureşti; Lot 2 - DRDP Craiova; Lot 3 - DRDP Timişoara; Lot 4 - DRDP Cluj; Lot 5 - DRDP Braşov; Lot 6 - DRDP Iaşi; Lot 7 - DRDP Constanţa”.
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins, în cazul tuturor celor trei contestaţii, excepţia tardivităţii contestaţiilor SC Vesta Investment SRL.
Despre Vesta Investment SRL
Societatea, înfiinţată în 2002, are sediul social în oraşul Otopeni, Calea Bucureştilor. Capitalul social subscris, de 300.000 de lei, integral vărsat, este compus din 30.000 de părţi sociale. Firma este deţinută de Radu Ştefan Spirea Andrei, născut pe 2.12.1963, în Bucureşti, cu 68,75% din capitalul social, Camelia Ileana Spirea Andrei, născută pe 25.03.1969, în Bucureşti, cu 18,75% din capitalul social, şi Emil Spirea Andrei, născut pe 15.11.1932, în Vipereşti, Buzău, cu 12,5% din capitalul social. Administratorul societăţii, care desfăşoară „lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor”, este Radu Ştefan Spirea Andrei.În secţiunea „Documente” puteţi consulta cele trei decizii ale CNSC privind contestaţiile formulate de Vesta Investment SRL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii