Supervizor.ro Ce salarii primesc şeful Radio Constanţa şi cei ai celorlalte studiouri teritoriale ale postului public de radio
Supervizor.ro: Ce salarii primesc şeful Radio Constanţa şi cei ai celorlalte studiouri teritoriale ale postului
03 Jan, 2017 13:35
ZIUA de Constanta
4880
Marime text
Orice persoană sau firmă care are contract cu un furnizor de energie electrică beneficiază de privilegiul de a plăti lunar 2,5 lei, respectiv 10 lei pentru radioul public, chiar dacă mulţi dintre aceştia nici nu ştiu că mai există aşa ceva. Teoretic, există şi varianta de a nu achita aceşti bani, dar pentru mare parte dintre cei cărora li se bagă mâna în buzunar este mai comod să renunţe la câţiva lei decât să piardă timpul pe la E.ON, ENEL sau pe la cine ştie ce instituţii.
SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE (CUI: 8296093) este entitatea juridică prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea aşa-zisul radio public, iar aceasta a avut în 2014 şi 2015 un număr de 2.168 angajaţi. Cel mai probabil mai mulţi decât la toate celelalte radouri din România la un loc (eventual şi cele din Bulgaria). Chiar dacă cei mai mulţi dintre aceşti salariaţi se regăsesc (în acte, posibil şi în realitate) la sediul central din Bucureşti, există o componentă importantă în cadrul studiourilor teritoriale/regionale, 8 la număr: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Reşita, Târgu Mureş şi Timişoara (da, în Capitală există şi studio regional).
Pentru că, la început de an, e bine să îţi faci prieteni noi, m-am gândit să prezint câteva din realizările acestor “unităţi media complexe” (aşa se prezintă pe unul din site-urile lor) şi voi începe cu trecerea în revistă a salariilor încasate de directorii studiorilor regionale (oficial numiţi manageri), conform declaraţiilor de avere depuse de aceştia în 2016 şi care fac referire la anul fiscal 2015. Astfel, repar şi nedreptatea făcută anul trecut de REPORTER DE IAŞI, care a călcat în picioare doar directoarea Radio Iaşi, Claudia CRĂCĂLEANU.
IAŞI: Claudia CRĂCĂLEANU
În 2015, şefa de la Radio Iaşi a încasat 143.904 lei, adică o medie de 11.992 lei/lună. Desigur, salariul de bază este mai mic, dar primele şi alte bonusuri au dus la această sumă, care este în valoare netă. Tot anul trecut, Claudia CRĂCĂLEANU şi-a cumpărat o remorcă, probabl ca să poată transporta banii încasaţi de la radio.
În 2014, individa menţionată a primit “numai” 116.982 lei (9.748,50 lei/lună), ceea ce înseamnă o creştere de 23% în 2015.
Teoretic, echipa de la Radio Iaşi are 76 de membri. Lăudabil gestul de a prezenta inclusiv şoferii şi pompierii.
CONSTANŢA: Daniel SÎRBU
Site-ul radioconstanta.ro este foarte secretos când vine vorba de angajaţi, nu e pomenit nici măcar numele managerului. El se numeşte Daniel SÎRBU, iar în 2015 a primit de la SRR suma de 144.081 lei (12.007 lei/lună). Soţia, Adina Stanca SÎRBU este redactor (tot la radio, unde să fie?) şi a încasat 30.684 lei, adică 2.557 lei/lună.
Curios este faptul că, în anul anterior (2014) şeful RADIO CONSTANŢA a încasat o sumă puţin mai mare – 146.671 lei, iar soţia – 29.312 lei. Cred că a făcut vreo prostie, că e singurul cu leafa mai mică în 2015!
Deşi a încasat sume generoase şi nu a raportat achiziţii importante, Daniel SÎRBU s-a împrumutat în 2015 cu 20.000 lei de la BRD şi cu 90.000 lei de la Dorina ŢONIŞ, cu menţiunea că “afacerea” cu persoana fizică pare un şmen. Cică scadenţa “se va stabili ulterior“!
BUCUREŞTI: Flavia Aurelia VOINEA
Pentru că e manager de Capitală, şi banii pentru Flavia Aurelia VOINEA au fost mai mulţi decît pentru provincialii de la Iaşi şi Constanţa – 162.703 lei în 2015 (13.559 lei/lună) şi 114.389 lei în 2014. Creşterea este de 42%.
Deşi mai avea două credite în derulare, în valoare totală de 47.000 euro, Flavia Aurelia VOINEA a împrumutat 16.900 lei în 2015, cu scadenţă în 2020. Plus că între cele două declaraţii de avere au dispărut depozite de 31.900 lei şi un Opel Corsa din 2008.
CRAIOVA: Alexandru MOGOŞEANU
Nici Radio Craiova (sau Radio Oltenia) nu se deranjează să prezinte măcar conducerea. Pe manager îl cheamă Alexandru MOGOŞEANU (nu MOGOŞANU, cum e pomenit într-un articol chiar de pe radiocraiova.ro) şi “a spart” bucureşteanca pomenită mai înainte. În ceea ce priveşte veniturile salariale, desigur: 171.154 lei în 2015 (14.263 lei/lună) şi 117.931 lei în 2014. Creşterea este de 45%.
REŞIŢA: Laura SGAVERDEA
Nici eu nu am înţeles de ce are Reşiţa un studio regional, în condiţiile în care există unul la Timişoara (aproape 100 km distanţă rutieră). Site-ul radioresita.ro prezintă şi echipa – 25 de membri. Nu sunt menţionaţi eventualii şoferi sau pompieri, dar au şi contabil, şi economist, şi referent economic. Remarc faptul că Anca Raluca KRATKI se prezintă doar ca “editor site”, nu Director Divizie On-line, cum se practică pe la alţii!
Managerul RADIO REŞIŢA este Laura SGAVERDEA şi în 2015 “a ridicat de la casieria unităţii” suma de 143.119 lei (11.927 lei/lună), iar în 2014 – 117.248 lei. Creşterea este de 22%, iar cu suma din 2015 “se bate” pentru ultimul loc cu ieşeanca.
Deşi precizează că a cumpărat împreună cu Andrei SGAVERDEA o căsuţă de 335 mp, Laura SGAVERDEA (intens pomenită în comentariile de AICI) pare că este burlăciţă, pentru că nu spune nimic de veniturile unui eventual soţ.
TIMIŞOARA
Nici radiotimisoara.ro nu se deranjează să prezinte echipa, dar probabil este o necunoscută şi pentru cei de acolo. Nu am reuşit să aflu cine este manager (nici nu m-am străduit prea tare), dar cert este că declaraţiile de avere ale lui Mihai ANGHEL, şeful din 2015, anul la care se raportează acest articol, nu sunt postate nici pe site-ul ANI, nici pe radioromania.ro – aici chiar e jale! Cu o singură excepţie, cele mai recente declaraţii de avere (pentru Radio Timişoara) sunt din 2012!
TÂRGU-MUREŞ: Mirela Camelia MOLDOVAN
La Radio Mureş, Mirela Camelia MOLDOVAN a fost manager până pe 16 martie 2016, iar suma prezentată în declaraţia de avere din 2016 s-ar putea să includă şi nişte salarii compensatorii, pentru că este foarte mare (nu că la ceilalţi ar fi sume mici) – 199.716 lei. Interesant este faptul că MOLDOVAN a încasat o căruţă de bani şi pentru 2014 – 123.275 lei (10.273 lei/lună), depăşind aproape toţi ceilalţi manageri.
Nici radiomures.ro nu prezintă echipa, dar nu e de mirare. Cea mai nouă postare de la categoria “Informaţii publice” este din ianuarie 2014.
RADIO CLUJ: Mihai Bogdan ROŞCA ZASMENCU
Site-ul radiocluj.ro prezintă echipă şi o fotografie “de grup” în care au încăput doar 18 persoane din totalul de 74, câte sunt nominalizate pe site.
Pe manager îl cheamă Mihai Bogdan ROŞCA ZASMENCU şi după numele (dublu) de familie pare că s-a măritat. Cu o “zână” (adică o colegă de-a zânului din reclame) de la BANCA TRANSILVANIA, a cărei leafă este confidenţială. Aşa zice “masculul” în declaraţia de avere. Nu ar fi exclus să fie confidenţială şi pentru el!
În 2015, şeful de la Radio Cluj a fost remunerat cu suma de 189.140 lei (15.762 lei/lună), creşterea faţă de anul anterior fiind enormă, de 60%. Mai exact, în 2014, Mihai Bogdan ROŞCA ZASMENCU a încasat venituri salariale de 118.002 lei. În 2013, an în care nu cred că a ocupat funcţia de manager (nu mai caut acum, că nu am numai grija lui!), a primit 68.199 lei pe contract de muncă şi 6.300 lei pe drepturi de autor. Şi în 2013-2014, soţia a fost tot o zână cu venituri confidenţiale!
Radio de stat cu domenii deţinute de persoane fizice!
Pentru că şi mâine este o zi, iar astăzi am scris destul, rămâne să revin şi cu alte realizări ale studiourilor regionale RADIO ROMÂNIA. Desigur, primesc cu plăcere şi informaţii din interior.
Totuşi, ca nu cumva să-mi fure cineva informaţia, vă spun de astăzi una TARE DE TOT: domeniile (de internet) radiocluj.ro, radiocraiova.ro, radiomures.ro şi radiotimisoara.ro sunt deţinute de persoane fizice. Din păcate, rotld.ro are o interpretare personală a legii privind protecţia datelor personale şi nu precizează nici măcar numele deţinătorilor (în cazul persoanelor fizice), dar poate se sinchiseşte cineva din SRR să explice de ce se înregistrează această situaţie. Despre posibile implicaţii şi eventuale şmenuri… vorbim în zilele următoare!
Sursa: supervizor.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii