SURSE Guvernul acordă bani pensionarilor. Suma, distribuită în două tranșe
SURSE: Guvernul acordă bani pensionarilor. Suma, distribuită în două tranșe
12 Feb, 2025 13:21
ZIUA de Constanta
266
Marime text
![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2025/02/12/roxana/bani.jpg)
![Foto cu rol ilustrativ](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2025/02/12/roxana/bani.jpg)
Guvernul a decis să acorde, în anul 2025, un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, suma urmând să fie distribuită în două tranșe egale. Prima tranșă va fi acordată în luna aprilie, iar cea de-a doua la sfârșitul anului, au declarat surse din coaliția de guvernare, potrivit stiripesurse.ro.
De această măsură vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie. Potrivit acelorași surse, fondurile necesare pentru acest sprijin financiar sunt deja prevăzute în bugetul de stat pentru acest an, anvelopa financiară alocată ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de lei.
În perioada următoare, Ministerul Muncii urmează să elaboreze actul normativ necesar, care va fi pus în transparență decizională, urmând să fie avizat de ministerele de resort și adoptat de Guvern. Oficialii guvernamentali subliniază că această procedură este esențială pentru ca pensionarii să poată primi prima tranșă din acest sprijin în luna aprilie, conform calendarului stabilit.
Citește și:
Primăria Constanța premiază zeci de seniori. Sumele, livrate acasă începând de mâine, 13 februarie 2025
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii