SURSE Percheziții la locuința lui Horațiu Potra într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălarea banilor
SURSE: Percheziții la locuința lui Horațiu Potra într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălarea banilor
19 Feb, 2025 11:25
ZIUA de Constanta
303
Marime text



Conform unor surse, vizat de anchetă ar fi Horațiu Potra, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acționat în Africa, dar și susținător al lui Călin Georgescu.
Potrivit procurorilor, investigațiile vizează activități infracționale desfășurate în perioada 2022 – 2024, constând în constituirea mai multor circuite financiare bazate pe folosirea conturilor bancare deținute de mai multe persoane juridice, coordonate de două persoane fizice, în scopul transferului de sume de bani care ar putea proveni din comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că o societate controlată de cele două persoane menționate anterior ar fi încasat sume importante de bani (aproximativ 7.200.000 de dolari americani) de la societăţi comerciale din Africa, transferuri care nu s-ar regăsi în declarațiile fiscale depuse la organul fiscal, deși sumele transferate din străinătate ar face referire la plata de facturi emise de această societate comercială. Ulterior, sumele încasate ar fi fost transferate către o societate comercială din Marea Britanie, deținută și controlată de una dintre persoanele implicate, fiind direcționate sume de bani și în conturile deținute de cealaltă persoană. De asemenea, o parte importantă a fondurilor ar fi fost retrasă în numerar, fără să fi avut vreo justificare.
Citește și:Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Într-un autoturism în care se afla Horaţiu Potra, unul din susținătorii lui Călin Georgescu, poliția a găsit arme şi sume de bani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii