Sute de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, descoperite la frontieră în anul 2019 (galerie foto)
Sute de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, descoperite la frontieră
05 Jan, 2020 15:08
ZIUA de Constanta
2356
Marime text
În unsprezece luni ale anului 2019, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 230 de autovehicule semnalate furate sau căutate de autorităţi (185 autoturisme, 24 microbuze, 13 automarfare, 2 motociclete şi 6 remorci), cifră care se menţine la valoarea înregistrată în anul anterior.
Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare), P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Borş (judeţul Bihor). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu R. Moldova, în P.T.F. Albiţa şi P.T.F. Sculeni, precum şi la graniţa cu Bulgaria.
De asemenea, în perioada de referinţă au fost constatate 257 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi bulgari, ucraineni, moldoveni, albanezi, croaţi, georgieni, francezi, greci, germani, lituanieni, letoni, polonezi, sârbi şi alţii. În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.
În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate frontierele României, sunt Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, dar şi România, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc.
În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.
Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.
Dintre cazurile semnificative înregistrate de la începutul anului până în prezent, le reamintim pe următoarele:
Porsche Cayenne, în valoare de 100.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la P.T.F. Petea
În data de 12 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, B.V., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județul Argeș.
Acesta conducea un autoturism marca Porsche Cayenne, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2018.
La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat este căutat de autoritățile din Italia.
Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 475.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea.
Autoturism căutat de autoritățile din Italia, depistat de poliţiştii de frontieră la P.T.F Borș
În data de 26.09.2019, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean român care se afla la volanul unui autoturism marca RANGE ROVER Velar, înmatriculat în Italia.
La controlul de frontieră, cetăţeanul român a prezentat documentele de identitate și o xerocopie a unui certificat de înmatriculare care avea însemnele autorităților italiene pentru autoturismul în cauză. În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia, la data de 08.09.2019.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a fost rugat de o persoană, a cărei identitate nu o cunoaște, să aducă mașina în România și nu ştia că aceasta era căutată de autorități.
Autoturismul, în valoare de 70.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul inspectoratului până la finalizarea cercetărilor.
Autoturism de lux căutat de autoritățile din Germania, depistat la P.T.F. Calafat
În data de 04.03.2019, în jurul orei 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul bulgar M.M., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz, model E63 AMG, fabricat în anul 2018.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu privire la autovehiculul în cauză, în urma cărora au constatat că acesta figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Germania, cu câteva ore înainte.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a închiriat autoturismul de la o societate comercială de profil şi nu cunoştea faptul ca acesta se află în atenţia autorităţilor.
Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 500.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Dolj, până la finalizarea cercetărilor.
Două autoturisme marca TESLA, în valoare totală de 160.000 euro, depistate la PTF Giurgiu
În data de 09.07.2019, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român care conducea o platformă pe care se afla un autoturism marca Tesla, model X, fabricat în anul 2016. Şoferul era însoţit de cetăţeanul român J.A., în vârstă de 36 ani.
Cu ocazia controlului, în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul transportat pe platformă, figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia în data de 27.06.2019.
În acest timp, lucrătorii noştri au observat, în imediata apropiere a punctului, staţionând pe marginea drumului, un alt autoturism Tesla, model S. Având suspiciuni cu privire la motivul prezenţei in zonă, şoferul maşinii a fost legitimat şi identificat ca cetăţeanul român F.F., în vârstă de 39 de ani, care a declarat că aşteaptă o platformă pentru a transporta autovehiculul în Bulgaria.
Si de această dată, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări cu privire la autoturismul respectiv în bazele de date şi au contactat autorităţile norvegiene care ne-au informat că maşina aparţine unei firme de leasing din Norvegia, fiind astfel emisă o alertă de bun căutat pentru confiscare, în acea zi.
Faţă de cele constatate, cetăţenii români au declarat că transportau cele două autoturisme în Bulgaria, la solicitarea unui prieten și nu aveau cunoștință despre faptul că acestea se află în atenția autorităților.
În toate cazurile, şoferii au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar la finalizarea cercetărilor au fost dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii