Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:57 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de credinciosi, la izvorul Sfantului Apostol Andrei

ro

03 May, 2008 00:00 1523 Marime text

Praznicul Izvorul Tamaduirii din Saptamana Luminata a adus peste o mie de credinciosi la Manastirea Dervent. Acestia au venit inca din ajun si au dormit in curtea lacasului monahal, pentru a prinde un loc la slujba.

Sfanta Liturghie a fost oficiata, de dimineata, de Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Dupa aceea, clerul si participantii la sarbatoarea de la Dervent au pornit in procesiune spre Izvorul Tamaduitor al Sfantului Apostol Andrei, unde, potrivit randuielilor, s-a sfintit agheasma mica. Manifestarile religioase la Manastirea Dervent au inceput inca de joi dupa-amiaza. Oamenii au venit din toate colturile tarii la izvorul cu apa tamaduitoare pentru suflet si trup al Celui Dintai Chemat dintre apostoli. Credinciosii au participat la slujba privegherii, oficiata in biserica, de catre soborul de preoti si diaconi ai Manastirii Dervent. Imediat dupa miezul noptii, potrivit traditiei, ei au participat la paraclisul izvorului tamaduitor, unde a fost oficiata Taina Sfantului Maslu pentru bolnavi si pelerini. Izvorul de la Manastirea Dervent este recunoscut in Dobrogea si in tara ca fiind tamaduitor. Traditia spune ca acesta a aparut la rugaciunea Sfantului Apostol Andrei. In drumurile sale, pentru a-i invata cuvantul Evangheliei pe locuitori zonei, dupa predica sa, Sfantul Andrei a batut cu toiagul in pamant, de unde a izvorat o apa limpede, in care i-a botezat pe cei ce au dorit sa primeasca botezul crestin. Anual, mii de credinciosi din toata tara - chiar si in perioada comunista - poposesc la acest izvor pentru a lua apa care aduce vindecare celor care o beau cu credinta.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii