Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:58 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de grădinițe verificate de comisarii ANPC! Incredibil în ce condiții erau ținuți copiii (GALERIE FOTO)

ro

11 Oct, 2024 15:56 479 Marime text
Sursa foto: ANPCPeste 450 de grădiniţe din toată ţara au fost verificate de Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În urma verificărilor efectuate comisarii au găsit mai multe nereguli. Printre acestea se numără prezenţa gândacilor în zona de alimentaţie, echipamente de gătire neigienizate, spaţii frigorifice cu depuneri de praf şi rugină, instalaţii electrice neizolate, zone de igrasie şi vopsea exfoliată, echipamente de joacă stricate. 

Potrivit ANPC, în perioada 2 – 13 septembrie, comisarii au făcut un control la grădiniţe cu program prelungit, particulare şi de stat, din toată ţara.

Astfel, au fost controlate 456 grădiniţe cu program prelungit care prestau servicii de cazare, la 263 dintre acestea constatându-se nereguli, iar, din 401 grădiniţe verificate care prestau servicii de alimentaţie, la 219 au fost înregistrate deficienţe.

De asemenea au fost verificate peste 10 tone de produse alimentare constatându-se că aproximativ 400 de kilograme prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare.

Totodată, echipele de control au dat 168 de amenzi în valoare de 900.000 de lei, au oprit oprit definitiv de la utilizare a 300 de kilograme de produse alimentare în valoare de 7.000 lei, au oprit temporar prestarea serviciului până la intrarea în legalitate, pentru 16 operatori economici şi până la remedierea deficienţelor pentru 29 de operatori economici.

“Este de neconceput ca locurile unde copiii noştri îşi petrec primii ani de formare să nu ofere siguranţa şi condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea lor sănătoasă. Fiecare copil merită să fie protejat şi îngrijit într-un mediu curat, sigur şi conform normelor legale. În calitate de părinţi şi nu numai, avem datoria de a veghea ca aceste standarde să fie respectate fără excepţie. ANPC îşi va continua eforturile de a se asigura că cei mai vulnerabili dintre noi – copiii – primesc grija şi atenţia cuvenită. Nu ne putem permite compromisuri atunci când vine vorba de viitorul lor” – a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.


Astfel, echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care: lipsa autorizaţiilor de funcţionare; abateri privind clauzele contractuale referitoare la informarea corectă, completă şi precisă, precum şi lipsa menţionării clare în contracte a sumelor alocate pentru serviciile de învăţământ şi cele pentru hrana copiilor în cazul grădiniţelor particulare; utilizarea unor grupuri sanitare fără a fi dotate cu suficiente obiecte sanitare sau consumabile (săpun), fără capace de WC, cu instalaţii defecte sau plăci de faiaţă sau gresie sparte şi fără a fi dotate cu coşuri de gunoi fără capace; existenţa unor calorifere cu rugină şi cu depuneri de praf şi a unor baterii cu rugină şi depuneri de calcar; folosirea unor grupuri sanitare neigienizate; utilizarea unor instalaţii electrice neconforme (cu prize şi cabluri neizolate), prize amplasate la nivelul de acces al copiilor; starea precară a dotărilor interioare şi exterioare, în vederea asigurării securităţii copiilor.

În plus, comisarii ANPC au mai constatat că lipseau plasele împotriva insectelor, nu erau izolatoare, erau folosite echipamente de joacă deteriorate, cu şuruburi lipsă sau desfăcute, spaţii de joacă exterioare necurăţate, aparate de aer condiţionat cu filtrele neigienizate, guri de scurgere neprotejate, lipsea protecţia pentru saltele, tavanele şi pereţii aveau infiltraţii, uşile şi treptele aveau vopsea tocită, exfoliate.

De asemenea, erau folosite jucării neigienizate sau deteriorate, lipseau evidenţele operaţiunilor de dezinfecţie/igienizare a jucăriilor, instrumentelor, suprafeţelor cu care intră în contact copii, erau utilizate piese de mobilier deteriorate; lipseau atenţionările şi avertizările referitoare la echipamentele cu care este dotat spaţiul de joacă, nu erau respectate dimensiunile pieselor de mobilier sau a înălţimii aplasării celor fixe în raport cu vârsta şi înălţimea copiilor.


Conform ANPC, echipele de control au găsit deficienţe şi cu privire la serviciile prestate pentru asigurarea hranei copiilor. Astfel, au fost găsiţi gândaci vii sau morţi, erau folosite echipamente de gătire neigienizate sau deteriorate şi a unor tăvi neigienizate, cu urme de uzură, cu acumulări mari de grăsime, era utilizată veselă neadecvată, care nu poate fi dezinfectată conform cerinţelor, din plastic sau cu email spart, cu puncta de rugină, mobilierul nu era conform, avea îmbinări care nu permit igienizarea adecvată sau a unui mobilier deteriorat, cu spărturi şi rupturi, erau folosite spaţii frigorifice neigienizate corespunzător, cu depuneri de praf, mâzgă, rugină, chedere rupte, dar şi dulapuri pentru depozitarea produselor alimentare cu depuneri de praf, resturi de ambalaje.

Totodată, nu era respectat regimul de temperatură pentru depozitarea produselor alimentare, produsele erau depozitate direct pe paviment, nu era monitorizată temperatura în spaţiile frigorifice, nu erau folosite cântare, lipseau reţetarele, erau utilizate produse alimentare expirate, nu era respectat meniul zilnic, dar nici necesarul zilnic al diferitelor grupe de alimente pentru alcătuirea dietei la copii.

Citește și: 

Protecția Consumatorului, în control la Hotel Crișana din Olimp. 19 persoane au ajuns la spital! (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii