Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:09 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de mii de preșcolari și elevi eligibili au primit ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte în acest an școlar

ro

28 Dec, 2022 08:30 1364 Marime text
Tichete socialeÎn acest an școlar, aproximativ 360.000 de preșcolari și elevi eligibili au primit ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte.

De asemenea, a fost finalizată distribuția celei de‑a V‑a tranșe de pachete cu alimente de 24 kg, care au ajuns la 1.188.852 beneficiari.

Potrivit unui comunicat al MIPE, pentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă și a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă să implementeze măsuri care să să preîntâmpine şi să compenseze efectele sociale destructive, cauzate de contextul macroeconomic, asupra grupurilor aflate în situație de risc.Sfarsitul primului paragrafÎn acest sens, noutățile lunii decembrie sunt că aproximativ 360.000 de preșcolari și elevi eligibili au primit ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte și că a fost finalizată distribuția unei noi tranșe de pachete cu produse alimentare de bază pentru aproximativ 1,18 milioane de beneficiari.

„Este evident că, pe fondul majorării acute a cheltuielilor lunare cu care românii se confruntă, s‑a cristalizat necesitate unei protecţii sociale speciale pentru această perioadă. În acest sens, mă bucur că am reușit să transformăm banii europeni ce erau în risc de decomitere în sprijin imediat pentru persoanele vulnerabile. Noutățile acestei luni sunt că am reușit să distribuim toate pachelete de 24 de kg aferente tranșei V ce conțin alimente de bază, produse românești, către beneficiarii eligibili. De asemenea, deși ne-am confruntat cu o creștere importantă a numărului beneficiarilor eligibili, am reușit alimentarea cardurilor cu 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. 360.000 de preșcolari și elevi au primit ajutorul. Prin acest pachet agregat de măsuri vrem să ajungem în punctul în care copiii din România să nu se mai lovească de nicio formă de excluziune în ceea ce privește educația”, a transmis ministrul Marcel Boloș.


Alți 200.000 de preșcolari și elevi au primit 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru alți aproximativ 200.000 de beneficiari, astfel că, până la 23 decembrie aproximativ 360.000 de carduri au fost încărcate, sumele totale virate din fonduri europene depășind 1,8 milioane de lei.

Este important de precizat că pentru anul școlar 2022–2023 primesc ajutor pentru rechizite și îmbrăcăminte 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:
  • Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
  • Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

O nouă tranșă de pachete alimentare a ajuns către beneficiari, pe tot teritoriul țării


La începutul lunii noiembrie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene informa că a început distribuția celei de‑a V‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

Vă informăm că, până la acest moment, toți cei 1.188.852 beneficiari au primit pachetul de 24 kg, care conține produse alimentare de bază.

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România:
  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul finanțat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020.  În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Cele șase tranșe cuprind în total:


- 35.000 de tone de făină;

- 28.000 de tone de mălai;

- 28.000 de tone de orez;

- 14.000 de tone de zahăr;

- 28.000.000 de litri de ulei;

- 28.500.0000 de borcane de gem și compot.

Ultima tranșă aferentă acestui proiect se va livra în primăvara anului 2023.

Voucherele sociale de 250 de lei, oferite și în 2023

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit IV tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei. La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei.

Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii